Cartierul Firiza are un cabinet medical modern

0
83

La inițiativa primarului Cătălin Cherecheș 
Locuitorii cartierului Firiza beneficiază începând din 27 iulie de servicii medicale de calitate, după ce la inițiativa primarului Cătălin Cherecheș aici a fost inaugurat un modern centru medical. Edificat pe locul fostului cămin cultural, noul complex dispune de spații pentru medicina de familie, cu dotări noi și moderne, ce permit asigurarea de asistență medicală în condiții de calitate sporită, pentru întreaga comunitate.
“Pentru Autoritatea Publică Locală a Municipiului Baia Mare şi pentru mine ca primar sănătatea comunității a fost, este și va fi o prioritate. Tocmai de aceea am demarat o serie de investiţii care vizează modernizarea și dotarea cu aparatură de ultimă generație a unor centre medicale respectiv a spitalelor din municipiul Baia Mare. Avem sarcina să efectuăm astfel de dotări care contribuie la ridicarea nivelului de trai al comunităților locale. Scopul nostru este să oferim întregii comunități servicii medicale de calitate iar centrul pe care tocmai l-am inaugurat este unul în cadrul căruia membrii comunității vor putea beneficia de consultații medicale, monitorizarea stării de sănătate dar și de sprijin în vederea îmbună­tățirii continue a acesteia“ a spus primarul Municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheș.
Locuitorii cartierului Firiza vor putea apela la serviciile noului centru medical coordonat de dr. Elisabeta Angela Făgădar în fiecare zi de marţi şi joi de la ora 14, începând cu data de 1 august.
Programul poate fi însă prelungit, în funcție de solicitările venite din partea cetățenilor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.