Joi, la ora 22:37, poliţiştii au intervenit la un accident de circulaţie produs pe drumul comunal Valea Vășcoaiei, din Moisei.
În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că o tânără, de 20 de ani, din localitate, în timp ce executa manevra de mers înapoi, într-o curbă la dreapta, pe fondul neasigurării, lovește un pieton, în vârstă de 47 ani, aflat în spatele autoturismului.
În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului, acesta fiind transportat la Spitalul Orășenesc Borșa pentru îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind „zero”, iar pietonul nu a putut fi testat, recoltându-i-se mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.



























