Doi băimăreni implicaţi într-un scandal… reţinuţi pentru 24 de ore

0
24

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au continuat activităţile specifice cu privire la incidentul produs în data de 2 august, pe strada Grănicerilor.
Au fost identificate toate persoanele implicate, iar în baza probatoriului administrat, miercuri, 5 august, poliţiştii au dispus reţinerea a doi băimăreni, în vârstă de 21 şi 33 de ani.
Aceştia au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ şi se continuă cercetările.


… şi un bărbat pentru furt de biciclete

În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au identificat un bărbat, de 31 de ani, din municipiu, bănuit de comiterea mai multor furturi.
Investigaţiile au relevat că, în perioada 23 iulie – 2 august, bărbatul ar fi sustras mai multe biciclete din scări de bloc.
Faţă de acesta s-a dispus reţinerea pentru 24 ore, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii sale activităţi infracţionale.


5 ordine de protecție provizorii emise de polițiști

În utlimele 24 de ore, pe raza județului Maramureș, au fost semnalate 5 cazuri de violență domestică și două nerespectări ale ordinului de protecție provizoriu.
Victimele agresiunilor sunt 6 femei, domiciliate în Baia Mare, Sighetu Marmației, Săcel, Bicaz și Vișeu de Sus, cu vârsta cuprinsă între 13 și 56 de ani.
În patru cazuri agresorii au fost soții sau concubinii victimelor, iar într-un caz a fost fratele, care şi-a agresat sora şi mama.
Pe numele tuturor agresorilor au fost emise ordine de protecție provizorii și s-au întocmit dosare penale pentru să­vârșirea infracțiunii de violență în familie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.