„Avem responsabilitatea de a pune încredere în sufletul copiilor”

0
10

Inspectorul şcolar pentru limbi moderne, Monika Chisacof, profesoară MERITO
Inspectorul şcolar pentru limbi moderne din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, Monika Chisacof s-a numărat în acest an printre laureaţii Galei MERITO.
În cadrul evenimentului, au fost premiaţi 12 profesori cu performanţă în Educaţie. Monika Chisacof a predat limba franceză și geografie, la Școala Gimnazială Băsești, la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă și Colegiul de Arte, Baia Mare. Monika s-a mutat din județul Timiș în Maramureș acum 10 ani, datorită jobului soțului ei.
Potrivit site-ului proiectulmerito.ro, Monika Chisacof a absolvit Facultatea de Chimie, Biologie Geografie, specializarea Geografie – Limba și literatura franceză, la Universitatea de Vest din Timișoara. A intrat în învățământ în 2006 și spune că „în primii ani a fost dură – țipa la elevi și le dădea multe teme, așa cum văzuse la profesoarele ei, dar sub îndrumarea cărora ieșeau elevi foarte bine pregătiți. A vrut să se și impună în fața elevilor pentru că, la 1,54 metri, se pierdea printre ei. Atunci a fost singura dată când a lăsat corigenți, dar nu s-a simțit bine când i-a văzut pe copii stresați, astfel că și-a regândit abordarea: și-a setat un mi­nim de cunoștințe pe care și-ar dori să-l știe elevii și care să îi ajute și pe ei în viață”.
Din ianuarie, de când ocupă funcția de inspector şcolar, Monika a fost în inspecții și a rezolvat sesizări. „Nu venim să vă stresăm, nu dorim să vedem lecții pregătite, spectacol. Vrem să fim autentici, altfel ne furăm singuri căciula. Toți suntem perfectibili, de la asta plecăm, iar focusul nostru este pe elev… Întrebarea supremă a elevului este: «La ce îmi trebuie mie asta?». În momentul în care copilul înțelege de ce învață, va fi mult mai atent”, a declarat Monika Chisacof.
„În toate școlile în care a fost, s-a implicat și dincolo de manual, iar numitorul comun al tuturor activităților a fost chiar acesta: dorința de a-i valoriza pe copii. De exemplu, o fetiță care locuia într-o casă dărăpănată și cu care Monika lucra după ore a luat premiul întâi la un concurs județean de franceză. O altă fetiță, dintr-o familie cu posibilități reduse și cu o mamă cu probleme psihice, a ajuns, sub îndrumarea profesoarei, la faza națională a unui concurs de geografie. Acum, în completarea funcției de la Inspectorat, predă doar 10 ore de geografie pe săptămână într-o școală privată”, mai scrie în prezentarea profesoarei.
Tot din dorința de a-i face pe elevi să se simtă valoroși, văzuți, la Băsești, satul unde a petrecut cel mai mult timp din județul Maramureș – trei ani –, i-a implicat pe elevi în mai multe activități. De exemplu, spectacole de francofonie, cu secțiuni de poezie, dans, cântec și scenete. A abordat o metodă de educaţie interactivă şi în activitatea cu deţinuţii, tratându-şi rolul de profesoară cu multă seriozitate.
„Avem responsabilitatea de a pune încredere în sufletul copiilor. Eu sunt aici să vă reamintesc importanța pe care o aveți în viața lor….Haideți să rămânem și să creăm schimbare”, a transmis profesoara Monika Chisacof, premiată recent în cadrul Galei MERITO.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.