Progresul Şomcuta Mare – CS Minaur Baia Mare 1-3 (0-2)
Derby-ul maramureşean dintre Progresul Şomcuta Mare şi CS Minaur Baia Mare s-a încheiat cu victoria echipei oaspete, meci ce a contat pentru prima etapă a Ligii 3.
Sâmbătă după-amiază, galben-albaştrii au învins cu scorul de 1-3 (0-2), în urma unei confruntări controlată în totalitate de formaţia antrenată de Dorin Toma. De partea cealaltă, elevii pregătiţi de Cristian Bogdan şi-au arătat limitele în prima parte, evoluînd cu frică probabil, şi şi-au dat drumul pe final, când au evoluat degajat şi au început să iasă la joc. Până la urmă superioritatea băimărenilor şi-a spus cuvântul, însă e mult de muncă în ambele tabere, cu mulţi jucători transferaţi în această vară şi lipsa de omogenitate se vede şi de-o parte şi de cealaltă.
CS Minaur a deschis scorul în derby în minutul 15, Ciprian Stanciu fiind primul marcator al băimărenilor în actuala stagiune, atacantul reluând de la 11 m pasa primită de la Cosmin Berindea. Avantajul galben albaştrilor a fost dublat în minutul 38, Vasile Pop executând magistral o lovitură liberă de la 20 m direct în vinclul porţii apărate de Alexandru Lovasz. Vasile Pop va recidiva în minutul 68, când va transforma un penalty obţinut de Bogdan Minteuan. Progresul Şomcuta Mare va marca golul de onoare în minutul 71, Pavel Nemeş reluând centrarea venită de la căpitanul Ştefan Illeş.
• Progresul Şomcuta Mare: Lovasz – Illeş – cpt. (81 Buhai), A. Tutuţa, L. Lang (46 Paşca), Negreanu, R. Lazăr, Vultur (81 Pohl), Balmoş, V. Pop (69 Cezar Bud), Buşică, Răduneaţă (58 Nemeş). Rezerve neutilizate: Roşiianu – Revesz, Bandula şi B. Lazăr. Antrenori: Cristian Bogdan şi Vlad Pop. • CS Minaur Baia Mare: Gudea – Cristian Paul, Prunescu – cpt., Tînc, K. Szekely, Berindea (77 Giurgiu), V. Pop (77 Serediuc), Nistor (69 Ofrim), Donca, B. Minteuan (69 Groza), Stanciu (85 Parnău). Rezerve neutilizate: E. Juhasz – Duruş, R. Lupu şi C. Petruş. Antrenori: Dorin Toma, Paul Ungureanu şi Marius Marian.
În etapa viitoare (19 septembrie), CS Minaur va primi vizita celor de la CAO Oradea, iar Progresul Şomcuta Mare se va deplasa la Gloria Bistriţa.
Rezultatele etapei 1, seria 10: Sportul Şimleu Silvaniei – CSC Sânmartin 2-2; CSM Satu Mare – Gloria Bistriţa 4-2; Progresul Şomcuta Mare – CS Minaur Baia Mare 1-3; CAO Oradea – SCM Zalău 1-1; Someşul Dej – Luceafărul Oradea 2-0.