Amenzi grele pentru furnizorii de curent și gaze naturale

0
32

– 11 producători şi furnizori de energie electrică şi gaze naturale au fost amendaţi cu 6,6 milioane lei –
ANRE a efectuat investigaţii la un număr de 33 producători şi furnizori de energie electrică şi gaze naturale, titulari de licenţă, care desfăşoară activităţi pe piaţa angro de energie: 17 investigaţii au fost finalizate, din care 14 au fost efectuate la participanţi pe piaţa angro de energie electrică, iar 3 la participanţi pe piaţa angro de gaze naturale; 16 investigaţii sunt în curs de desfăşurare, la faza de analiză şi verificare a datelor, informaţiilor şi documentelor aferente fiecărei investigaţii, din care 12 pe piaţa angro de energie electrică, iar patru pe piaţa angro de gaze naturale.
Din cei 17 participanţi la piaţa angro de energie investigaţi, ANRE a sancţionat contravenţional 11 operatori economici cu amenzi în cuantum total de 6,6 milioane lei, iar pentru încălcarea prevederilor art. 5 din REMIT au fost sancţionaţi 7 furnizori de energie, cu amenzi totale de 3 milioane lei.
Alte amenzi au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor art. 15 din Regulamentul (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 iulie 2009, coroborate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 543/2013 al Comisiei/14 iunie 2013, fiind sancţionaţi 4 operatori economici titulari de licenţă, cu amenzi în cuantum total de 3,6 milioane lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.