De Ziua Națională a României

0
40

Anul acesta, Ziua Națională a României a avut parte de restricții fără precedent. Euforia noastră, cei care ne-o manifestăm în numele marelui eveniment istoric, a fost estompată din pricina pandemiei. Ieri, 1 Decembrie, când s-au împlinit 102 ani de la Marea Adunare a românilor de la Alba Iulia, manifestările simbolice au ținut loc anvergurii mulțimilor. Purtătorul de cuvânt al Armatei Române i-a sfătuit pe cetățeni să nu fie prezenți la Arcul de Triumf din București, că este pericol de infecție. Președintele României a depus o coroană de flori, iar 150 de militari au bătut pas de defilare.
La Alba Iulia, Cetatea Marii Uniri, aceleași manifestări restrânse. La Baia Mare, clădirea Consiliului Județean este pavoazată cu un mare drapel tricolor. Autorități și gardă la catarg. Ne-a rămas întoarcerea spre sinele nostru, să ne plecăm frunțile în fața jertfei înaintașilor. Din păcate, Ziua Națională ne-a aflat suficient de dezbinați. Suntem trimiși să înțelegem starea de spirit crispată, provocată de campania electorală, deoarece trebuie apărată democrația. De ce nu s-a decretat o zi de împăcare națională? Așa românii ar fi înțeles că în fibra noastră există liantul care ne unește. Dar politica, lupta pentru putere, sunt mai presus de idealul Unirii.
Asta îmi aduce aminte de Ziua de 1 Decembrie din anul 1990, de la Alba Iulia. Dimpreună cu români din dreapta Tisei, cu Ion Ardeleanu-Pruncu și regretații Ștefan Bellu, jurnalist cu vocația istoriei, și profesorul Ion Vancea, am făcut parte din delegația Maramureșului la Alba Iulia. Maramureșenii am fost plasați lângă tribuna oficială. Așa că am putut vedea de aproape noile autorități ale României. Mi-au rămas ca o rană huiduielile rușinoase care-l vizau pe unul din arhitecții noii democrații, Corneliu Coposu, din partea susținătorilor lui Ion Iliescu și Petre Roman. Noii lideri ai FSN au schițat gesturi de liniștire a spiritelor. Dar zadarnic! Atunci mi-am dat seama că democrația nouă presupune și serioase convulsii.
Cum să-mi imaginez o pace unionistă de o zi, când alegerile parlamentare bat la ușă. Aduceți-vă aminte de sărbătoarea Centenarului Marii Uniri. Nu prea a lăsat urme. Nici anul acesta, de Centenarul Trianon, nu am stat mai bine. Ba, din contră, mai rău. Reamintesc că semnarea Tratatului de la Trianon (1920) a însemnat pentru România recunoașterea internațională a fruntariilor postbelice, în cea mai mare parte o consecință a aplicării principiului autodeterminării naționale, cel care a fost considerat principalul pilon al Doctrinei Păcii. Românii s-au aliniat la ideile care au schimbat Europa. Naționalismul de tip etnic, din spațiul german, promovat de Herder, ne-a aflat acasă. Deoarece promova ideea că națiunea este o moștenire istorică având la bază limba, cultura și tradițiile populare ale unei comunități.
Să nu uităm că Tratatul este fermentul unor eforturi considerabile, de aproape un an și jumătate, care a confirmat riguros datele naționale demografice, istorice, culturale și social-economice. În aceste zile premergătoare Sărbătorii Naționale mi-a fost dat să aud comentarii răutăcioase la adresa poporului român. Nici acum, nu v-ați răbdat? Și nu făceau parte din eșalonul din cadrul națiunii române care socotesc 1 Decembrie o zi de doliu, ci erau neaoși de-ai noștri. Am mai spus-o că nihilismul distruge substanța, fibra noastră națională. Acești denigratori cred că sunt cu atât mai la vedere cu cât își coboară valorile neamului.
Nu sunt străin de noile teorii care bântuie prin Europa cu privire la statul național. La sentimentul patriotic. După cum merge lumea, socotesc că vremea statelor naționale nu a trecut. De aceea Ziua Națională ne este un reazim istoric. Când să închei acest text mi-a căzut în mână un articol semnat de istoricul Ilie Gherheș despre sentimentul religios al Marii Uniri. Când la Alba Iulia s-a coagulat tăria altarelor, o energie bună, fără seamăn. Acum, pe drumul rugăciunii spre Peștera Sfântului Andrei, sunt multe opreliști din partea celor care răspund de ordinea în țară.
Eu rămân de partea bunei rânduieli. Pandemia, o amenințare! Vine istoricul și constată că “nici un preot și nici un participant la Marea Adunare, nu s-au îmbolnăvit de gripa spaniolă, deși ciuma aceea cumplită bântuia lumea satelor noastre.” Alte lumi, alte boli, alți oameni. Comentarii pot fi, chiar de Ziua Națională a României.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.