De câteva zile, Centrul de Zi ASSOC s-a asemănat cu Atelierul lui Moș Crăciun. Zeci de podoabe de iarnă au fost confecționate și pe toate le găsiți la târgul de Crăciun din Parcul Mara Baia Mare. „Spiridușii” au fost Anita și Aurica, două dintre tinerele care frecventează centrul, Tanța Meteș, care de ani de zile se implică în toate activitățile centrului, și tânăra voluntară italiană Annalisa Contu. În rol de „Crăciuniță” este Ela Lendeczki, unul dintre psihologii centrului. Standul ASSOC de la Târgul de Crăciun poate fi găsit în spatele omului de zăpadă. (o.m.)
































