Mihaela Buzărnescu a ratat calificarea pe tabloul principal la Australian Open

0
22

Mihaela Buzărnescu (WTA 137) a fost la un pas de a se califica pe tabloul principal al Australian Open. Ajunsă în ultimul tur al calificărilor, după ce a trecut de alte două candidate, românca a fost învinsă miercuri de americanca Withney Osuigwe (WTA 161).

Mihaela Buzărnescu a fost învinsă miercuri de Withney Osuigwe (WTA 161), după un meci de trei seturi ce a durat mai bine de două ore.

Buzărnescu a câștigat categoric primul set cu 6-2 și părea că nu va avea probleme în a-și adjudeca victoria. Osuigwe a jucat slab și în prima parte a setului secund, Buzărnescu având 5-2 și serviciul. De aici soarta meciului s-a răsturnat complet. Americanca a revenit și a câștigat la tie-break, egalând la seturi.

În jocul decisiv Buzărnescu a fost de nerecunoscut, greșind mult mai mult decât adversara sa, care a câștigat cu 6-2 și s-a calificat la turneul final.

Șase tenismene din România au încercat să se califice tabloul principal.

Doar Buzărnescu a trecut de primul tur. Laura Ioana Paar, Jaqueline Cristian, Monica Niculescu, Gabriela Talabă și Irina Bara au fost eliminate în primul act al turneului de calificare ce a avut loc la Dubai.

La masculin, Marius Copil a eșuat și el în turneul de calificare desfăşurat la Doha.

Buzărnescu s-a ales după această performanță cu un premiu în bani de 52.500 de dolari australieni ( aproximativ 33.000 de euro) şi cu 30 de puncte WTA.

Australian Open se desfășoară între 8 şi 21 februarie, din România fiind acceptate direct pe tabloul principal Simona Halep (WTA 2), Patricia Maria Ţig (WTA 56), Sorana Cîrstea (WTA 71), Irina Begu (WTA 78) şi Ana Bogdan (WTA 92).

(sursa: Mediafax)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.