Averea cea mare

0
82

Am scris, de multe ori, despre rolul culturii în viața popoarelor. Dar numai eu am scris? Sunt instituții, celebre, care au adus argumente de necontestat că prin cultură un popor are durată. În istorie s-a dovedit că au dispărut popoarele, dar a rămas cultura lor. Exemple avem la îndemână. Eu cred că un popor își subțiază prezența în lume când întoarce spatele culturii. Și promovează, exclusiv, cultura banului. Aici intervine un paradox: nu poți face cultură fără bani. Că tocmai aici este cheia care poate închide ușa. Dar eu mă refeream la beția banului și la uitarea culturii. Norocul este atunci când boieria aurului se întâlnește cu averea cea mare a culturii. Putem fi fericiți că am avut, și pe la noi, nu mulți, dar am avut, boieri cu bani, care au sprijinit boierii minții.
Eu aș fi dorit să fiu contemporan cu boierul Eudoxiu Hurmuzachi. Cel care a înființat societăți pentru cultura și literatura din Bucovina. A fost unul dintre constructorii culturali ai spiritului românesc. Îmi vine în minte și prințul aurului, Constantin Brâncoveanu, care a lăsat culturii române un stil în arhitectură. Că a vrut să țină cu nea­mul și cultura lui, i s-a tăiat capul. Ce ar fi fost Galileo Galiei, ori Renașterea florentină, cu Michelangelo, fără Familia de Medici? Probabil erau ceva, dar nu erau ce sunt astăzi în istorie. Cosimo de Medici, care l-a sprijinit pe Donatello, a comandat prima traducere, în latină, a operelor complete ale lui Platon. Așa că, din acest punct de vedere, nu mai înjurați Evul Mediu. Dar să revin la evul nostru contemporan.
Anul trecut, 2020, a fost un an pierdut pentru cultura română. Politica virusului a închis teatre, săli de spectacole, manifestări publice, vernisaje, lansări de cărți. Nu ne mai putem omagia înaintașii. Cel mai recent exemplu este edificator. Domnul director Teodor Ardelean a organizat o manifestare la Biblioteca județeană, pe care o conduce, întru amintirea academicianului Alexandru Surdu. Și, în ultimul ceas, a apărut ghilotina suspendării evenimentului. Bine, am înțeles, vine virusul, dar rămâne cultura rănită. Și multe altele, și multe altele. Da, anul trecut a fost un an pierdut pentru cultură! Anul trecut s-a suspendat orice proiect cultural. Evident, și în Maramureș. Artiștii, de toate felurile, sunt în agonie. Cu adevărat! Și ce-i mai trist este că puterea actuală nici nu se arată interesată de valoarea culturii.
Da, ne-ați împuiat urechile că nu sunt bani. Îmi vine să vă cred, dar un cuvânt de consolare merita și cultura română. Măcar un cuvânt. Dar nici o referire nu ați făcut la cultura națională. De la Președinte la parlamentari, și mai ales de la tinerii guvernanți. Dar, enervant de îmbălsămați, suntem cu teoria pensiilor. Scriitorii își publică manuscrisele pe banii lor. Le dăruiesc prietenilor. Deci, nici un câștig. Dar cine câștigă din cărți? Mă pot trezi cu o întrebare, din partea celor care și-au dorit puterea, de genul: atunci, de ce mai scrieți? Dacă mi s-ar pune o asemenea întrebare, m-ar întrista enorm. Dar știu că și tristețea este motiv de poezie. Ce am pierdut în anul trecut? Am pierdut ocazii de a ne întâlni, am călătorit mai puțin și în scop cultural, ne-am pierdut speranța în noi descoperiri. Pandemia ne-a făcut să ne gândim, mai mult ca oricând, la sănătatea noastră, la securitatea sanitară.
Deviza anului trecut a fost, și a rămas: spălați-vă pe mâini! Și asta s-a aplicat și în cultură. V-ați spălat pe mîini, oameni ai puterii, ca Pilat din Pont. Perfectă asemănare. Poate spuneți în gând: sunteți valoroși, dar nu avem bani. Pe tema asta putem scrie până se tocește creionul, că nimeni, din cei de la putere, nu iau în seamă spusele mele, cultura română. Și nu este o afirmație gratuită. S-a crezut, la început, că pandemia este o simplă paranteză și în cultură. Apoi, s-a văzut că situația se degradează și joacă rolul permanenței. Asta i-a intimidat serios pe cei de la care așteptam salvarea. Apropo, cine este ministrul Culturii Române? Mă așteptam să ne liniștească cu câteva cuvinte tămăduitoare. Vedeți, nu cer bani, ci o minimă mângâiere. Că după ea poate veni și bucuria așteptată. Deoarece orice sincopă în cultură lasă fracturi mari. La noi, în România, sunt multe îngrijorări legate de viitor.
Ca scriitor român contemporan, prima dată când mă recomand așa, sunt profund interesat de normalizarea vieții culturale din timpul vieții mele, și nu în timpul vieții altora. Să nu credeți că toți liderii europeni sunt ațipiți în povestea culturii. Nici vorbă! Anul trecut, președintele Franței, Emmanuel Macron, a lansat o reflecție europeană despre cum am putea apăra această bogăție comună, și anume cultura. Propunerea liderului francez nu s-a întrupat în România. El o aplică cu bine în Franța. Este urmașul lui Victor Hugo. Dar și noi suntem ai lui Eminescu. Acest text a pornit și de la realitatea trăită, de mine, în Maramureș. Cred, cum am spus la început, că durata unui popor este asigurată de cultură. În toate variantele ei. Da, cultura este averea cea mai mare!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.