Afacerea cu nobili

0
63

Multe ni s-au întâmplat în democrația noastră, cam luată de la alții, și încă nu am reușit să-i dăm, în bine, un lustru de originalitate. Pe lângă instituțiile statului, pe care le-am încropit din mers, am avut parte de importuri năstrușnice. Care, din păcate, au prins la mulți români. Naivitatea a fost o capcană de tot hazul. Cu mulți ani în urmă, am primit în cutia poștală o scrisoare prin care mi se propunea să devin academician. Era o îmbulzeală de termeni, erai lăudat fără a fi cunoscut de cineva, iar semnătura era indescifrabilă. Textul era redactat în limba română, dar autorul care făcea academicieni prin poștă avea reședința undeva în America. Se promiteau privilegii de vânt, precum ar fi promisiunea că tu, posesorul unei cutii poștale din România, vei figura în analele unei universități de peste Ocean, cu titlul de academician. Ți se promitea o diplomă cu chenar aurit și o coroană precum a împăraților romani. Evident, trebuia să achiți o sumă de bani, în dolari. Nu era o sumă foarte mare. Vreo trei sute de dolari pentru a deveni academician.
Fenomenul a avut adepți și în Baia Mare, au plătit banii ceruți, au primit diploma și se priveau în oglindă cât de mult s-au schimbat de când au devenit academicieni cu (de) hârtie. Am văzut și eu o asemenea dovadă, iar posesorul ei chiar jubila într-un fel anume. Adică omul nu era precum sunt eu, un simplu cetățean, care nu am căzut în plasa acestei vulgarități din tranziția românească. Am scris un editorial despre academicienii de hârtie și l-am supărat serios pe posesorul diplomei cu chenar aurit. Coroana, precum a împăraților romani, nu a mai ajuns pe malurile Săsarului. Ce s-a întâmplat cu atestatul cumpărat cu câțiva dolari? Exact ca în poezia lui Mihai Ursachi. Un om din Tecuci avea o mașină, și nu i-a folosit la nimic. Timpul s-a scurs, fenomenul credeam că a trecut în uitare. Dar câteodată, prostia, și din uitare se trezește.
A apărut, recent, pe ecranul realității românești, afacerea cu nobili. Dacă ungerea academică presupunea, în tăcere, o oarecare pregătire a posesorului cutiei poștale, nobilii nu este neapărat să știe multă carte. Impostura are față umană și s-a pus în umbra unei prestigioase instituții muzeale. Prin intermediul unei scrisori, românilor li se promite un document care să ateste apartenența la o familie nobiliară, care să le ofere dreptul de a revendica o moștenire. Toate sunt făcute pentru o sumă de bani. Șarlatanii au luat drept garant Muzeul Național de Istorie. Prestigioasa instituție a reacționat rapid. Reprezentanții ei și-au informat publicul despre situația creată, și nu are nici o legătură cu viclenia escrocilor. Care se recomandă pompos că sunt reprezentanții unei instituții din subordinea muzeului. Semnătura este de tot hazul, cine pricepe. Și vă rog să-l luați ca o ticăloasă impostură.
Auzi, să semnezi un document în numele Arhivei Naționale a Nobilimii Românești! Nu este posibil ca o persoană, ori mai multe, să-ți dea un hrisov prin care să te facă nobil. Bun, naivii pot fi păcăliți cu o hârtie. Dar ca acea hârtie să-ți dea dreptul la moșteniri, este prea de tot. Nu cred că escrocheria ar fi avut trecere în fața instituțiilor statului. De unde moșteniri, dacă nu ai avut nimic neam de neamul tău. Multe mi-am închipuit că se pot întâmpla în lumea asta. Dar afaceri cu nobili, nu credeam că se pot inventa. Spre tot hazul istoricilor, dar nu numai al lor. Care știu bine care a fost ritualul înnobilării. Măcar rege să fi fost cel care dă hrisovul. Eu am tratat șarlatania cu toată seriozitatea. Deoarece moșteniri fictive s-au făcut. S-au dat păduri, alte proprietăți, în baza unei adeverințe. Și șmecherii au rămas cu ele.
Nu toți, că unii au fost dezvăluiți. Jocul cu diplome nobiliare a fost și pe la noi. Și mie mi s-a propus, dar le-am spus că nobilii adevărați au rămas în istorie. Noi avem un document de necontestat. Este vorba despre documentata operă a academicianului Ioan Mihaly de Apșa. De aici încolo este amăgire istorică. Oricum, mare atenție la afacerea cu nobili din timpul prezent. Că ea, afacerea șarlatană, poate fi răsfrântă în păduri, ori castele. Cum au mai fost. În vremea de astăzi nu se face negoț cu nobili. Eu îi respect, nespus de mult, în istorie. Iar în istoria Maramureșului cu atât mai mult.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.