Academia Minaur, ultimele meciuri ale sezonului

0
81

Pentru Academia de Handbal Minaur meciurile din turneul de la Odorheiu Secuiesc constituie ultimele confruntări ale sezonului actual de Divizia A, sezon în care juniorii băimăreni au avut de păcătuit din cauza infectărilor cu Covid-19 din cadrul clubului.
Așa se face că gruparea antrenată de Florin Mironescu a pierdut șase confruntări la „masa verde” din acest considerent, și a disputat până la acest ultim turneu doar patru etape. Cu cele de la Odorheiu Secuiesc, Academia va totaliza numai 8 etape într-o stagiune, enorm de puține în condițiile în care juniorii au nevoie de cât mai multe întâlniri pentru a crește în valoare. După cum bine se știe, formația noastră este ultima în ierarhia Seriei C a Diviziei A, cu nici un punct obținut, și nu există așteptări nici de la aceste patru etape, dacă ne gândim că adversarii Academiei sunt echipele de pe primele trei locuri, toate cu obiectiv de a participa la turneele de baraj pentru accederea în primul eșalon. Singura confruntare din care juniorii băimăreni ar putea spera la unicele puncte ale sezonului este disputa cu CSU Politehnica Timișoara, un adversar mult mai accesibil din punct de vedere al poziționării în clasament.

Programul ultimului turneu (Odorheiu Secuiesc)
• Joi, 18 martie: CSU Politehnica Timișoara – CS Universitatea Cluj-Napoca (ora 10.00); ACS Szejke Odorheiu Secuiesc – Academia Minaur Baia Mare (ora 12.40); AHC Potaissa Turda II – CSM Sighișoara (ora 15.20); CSM Oradea – CNOPJ Timișoara (ora 18.00).
• Vineri, 19 martie: Academia Minaur Baia Mare – CSU Politehnica Timișoara (ora 10.00); CS Universitatea Cluj-Napoca – CSM Oradea (ora 12.40); CNOPJ Timișoara – AHC Potaissa Turda II (ora 15.20); CSM Sighișoara – ACS Szejke Odorheiu Secuiesc (ora 18.00).
• Sâmbătă, 20 martie: AHC Potaissa Turda II – CSM Oradea (ora 10.00); CSU Politehnica Timișoara – CSM Sighișoara (ora 12.40); Academia Minaur Baia Mare – CS Universitatea Cluj-Napoca (ora 15.20); ACS Szejke Odorheiu Secuiesc – CNOPJ Timișoara (ora 18.00).
• Duminică, 21 martie: CSM Sighișoara – Academia Minaur Baia Mare (ora 10.00); CNOPJ Timișoara – CSU Politehnica Timișoara (ora 12.40); CS Universitatea Cluj-Napoca – AHC Potaissa Turda II (ora 15.20); CSM Oradea – ACS Szejke Odorheiu Secuiesc (ora 18.00).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.