Duminică, 4 aprilie 2021, a Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în municipiul Baia Mare, la biserica cu hramul „Buna Vestire” de pe strada Bogdan Vodă din cartierul cu acelaşi nume, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi şi a rostit cuvânt de învăţătură, paroh Pr. Dr. Florin Codrea.
Sfânta Liturghie Arhierească
Soborul slujitor a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcpale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Dr. Florin Codrea, parohul credincioşilor din acest cartier băimărean, Pr. Gheorghe Codrea, pensionar, ctitorul acestui sfânt locaş de închinare, Pr. Călin Iosip, slujitor la acest Sfânt Altar, Pr. Viorel Buşecan, pensionar, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Ionuţ Todorca, consilier eparhial cultural-teologic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tinerertului, Diac. Lucian Burnar, secretar eparhial.
În timpul Sfintei Liturghii, la momentul cuvenit, a fost hirotonit întru diacon tânărul teolog Daniel Florin Lihet, pe seama acestei biserici, el fiind aici şi cântăreţ la strană.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Buna Vestire” al bisericii, un cor foarte bun, cu voci frumoase şi curate, condus de teologul RăzvanTimiş.
La momentul Chinonicului, o interpretare de excepţie a Cântării Sfintei Cruci au oferit credincioşilor diaconii Vlad Verdeş, Ionuţ Todorca şi Lucian Burnar, voci de excepţie ale liturghisirii arhiereşti maramureşene.
Un număr foarte mare de credincioşi au venit la această Sfântă Liturghie Arhierească, ca să se roage împreună cu preoţii şi diaconii slujitori, încât, păstrând distanţarea impusă în această perioadă de pendemie, au ocupat în totalitate paraclisul din subsolul bisericii, târnosit în 2003, în care se slujeşte iarna şi s-a slujit şi vara cât timp a fost biserica în construcţie, precum şi în jurul bisericii, pe străzile din jur, iar la blocurile din apropiere creştinii au fost la geamuri, urmărind Sfânta Liturghie.
Cuvântul de învăţătură
La Priceasnă, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a rostit un vast şi lămuritor cuvânt de învăţătură, pornind de la Sfânta Evanghelie a duminicii, despre luarea Crucii şi Urmarea lui Hristos, vorbind apoi despre semnificaţia Sfintei Cruci:
„Sfânta Cruce este puterea creştinilor, deoarece pe ea s-a Răstignit Hristos şi, din lemnul de ocară, pe care erau răstigniţi cei ce primeau cele mai cumplite sentinţe – moartea prin răstignire – cum erau tâlharii la drumul mare şi ucigaşii, pentru că ei erau condamnaţi la moarte prin răstignire; era cea mai cumplită moarte, cu cea mai lungă agonie şi cea mai dureroasă; nu se murea repede pe cruce, era agonia muribunzilor, cumplită, cu durere enormă, deci Mântuitorul a transformat acest lemn de ocară din smerenie în armă de biruinţă.”
Apoi, Preasfinţitul Părinte Iustin a vorbit despre puterea Sfintei Cruci:
„La Răstignire, de ce a luat Mântuitorul Crucea, cel mai blestemat obiect şi cea mai blestemată pedeapsă, Crucea, de ce a luat-o? Ca să arate smerenia supremă. Şi, zice Sfântul Maxim Mărturisitorul că a luat Crucea aceea de ocară şi S-a Răstignit pe ea şi l-a bătut pe diavolul cu Sfânta Cruce în inimile cărturarilor şi ale fariseilor, l-a bătut acolo unde era el ascuns. N-au putut crede. N-au înţeles cărturarii şi fariseii. L-a bătut pe diavolul cu această armă a smereniei, a supremei umilinţe, dar pe care a transformat-o în armă de biruinţă, iar apoi ne-a dăruit-o nouă Altar de jertfă, drapelul creştinilor, care se pune în fiecare biserică creştină, în fiecare casă. Creştinii o poartă pe piept, nu ca bijuterie. Pe piept, ca semn de apărare, în sânul nostru şi să ne însemnăm cu ea ori de câte ori este nevoie.”
În continuare, Presfinţitul Părinte Episcop Iustin a explicat de ce Sfânta Cruce se pune în mijlocul tuturor lucrurilor şi este în centrul cinstirilor, în mijlocul bisericii, în ziua de săbătorire a ei, în mijlocul Postului Mare, la mijlocul corpului omului, pe pieptul său, precum şi despre post:
„E bine să înţelegem, să învăţăm şi să reţinem de ce este aşezată în mijlocul postului, în această duminică a cinstirii Sfintei Cruci, de ce se aşază în mijlocul bisericii Sfânta Cruce. De ce la mijloc? Pentru că, ce se spune despre Răstignirea lui Hristos? Se spune aşa: că ‹‹mântuire ai lucrat poporului Tău, Hristoase, Răstignindu-Te pe Cruce în ceasul a şaselea (adică la miezul zilei, la ora 12,00, ceasurile, la evrei, erau conforme cu gărzile romane, din trei în trei ore), în mijlocul pământului.›› Noi, în această duminică învăţăm istoria mântuirii neamului omenesc şi învăţăm arta mântuirii noastre. Rostul şi folosul acestei duminici în care ne găsim sunt de cinstire a Sfintei Cruci, la jumătatea Postului Mare. Postul este un exerciţiu voit, liber asumat, nu este o pedeapsă, nu este o regulă bisericească impusă, ci este un îndemn părintesc şi o tradiţie sfântă, pe care ne-a asumăm fiecare şi preoţii, aceştia, din vremea noastră, când lumea este mai puţin silitoare, mai secularizată, mai îndepărtată de tradiţii şi de rânduieli sfinte, cum erau părinţii noştri, iar de bunicii noştri nu mai vorbim, erau ca Sfinţii, trăiau viaţa plenar şi sărbătorile le ţineau cum trebuie şi posturile întregi, înţeleg că postul nu este o pedeapsă. Postul nu este condiţie, pentru că împărtăşania este dar, este medicament, se dă spre mântuirea trupului şi a sufletului, pentru viaţa de veci. Nu-i poţi condiţiona tratamentul unui bolnav creştin. Nu trebuie să-i condiţionezi primirea Sfintei Împărtăşanii, trebuie să-i oferi, că Hristos a zis în dar aţi luat, în dar să daţi. Deci, nu-i condiţie, dar este regulă sfântă, este un exerciţiu voit, pe care, dacă ni-l asumăm, suntem noi fericiţi. Acesta-i postul: un exerciţiu duhovnicesc liber asumat.”
În încheiere, Preasfimţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit despre purtarea de către fiecare credincios a propriei cruci:
„Dacă Mântuitorul a purtat Crucea, astăzi ne îndeamnă să purtăm Cucea noastră, să ne-o asumăm în mod liber, fiecare după puteri, nu suntem identici, nu suntem la fel. Biserica lui Hristos este locul unde învăţăm sensul, rostul şi folosul vieţii noastre creştine şi ne pregătim întotdeauna, în această perioadă, pentru evenimentul cel mare şi sfânt al Învierii Domnului, pe Care Îl rugăm să ni-L dăruiască, după ce vom fi purtat în această vreme, după puterile noastre, nevoinţa, şi postul, şi rugăciunea sporită, şi fapta bună, să ne dăruiască praznicul Învierii cu multă lumină, cu multă bucurie, cu frică şi cutremur în cer şi pe pământ. La Învierea lui Hristos, la glasul clopotelor din noaptea de Înviere, cutremur este în cer şi pe pământ că vestim cea mai mare minune, Învierea lui Hristos.”
Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”
