În Rona de Sus • 3.980 de pachete cu țigări confiscate

0
9

Polițiștii de frontieră din Sighetu Marmației au observat, pe direcția localității Rona de Sus, mai multe persoane care transportau, în spate, colete voluminoase de la linia de frontieră spre interiorul țării.
Imediat s-a acționat pentru reținerea acestora, efectuându-se somațiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele și au trecut înot apa râului Tisa, ajungând pe teritoriul statului vecin.
La fața locului, s-au descoperit 8 colete cu țigarete, care au fost transportate la sediul instituției.
În urma inventarierii coletelor, s-a constatat că acestea conțin 3.980 pachete cu țigări, de proveniență Belarus, în valoare de 46.500 lei, care au fost confiscate.
În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Autoturism căutat în Italia, descoperit în Petea

În Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat, pentru efectuarea formalităților de frontieră, N.B., în vârstă de 47 de ani, din județul Satu Mare, care conducea un autoturism marca Renault Clio, înmatriculat în Italia.
Cu ocazia controlului, s-au efectuat verificări în bazele de date, în urma cărora s-a constatat că autoturismul figurează ca fiind semnalat furat din Italia.
Autoturismul, în valoare de aproximativ 44.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Ucrainean, căutat de autoritățile maghiare, depistat la Halmeu

În noaptea de 3/4 mai, în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, s-a prezentat pentru a intra în România cetățeanul ucrainean A.N., în vârstă de 25 de ani.
Cu ocazia verificărilor, s-a constatat că tânărul este căutat de autorită­țile din Ungaria pentru infracțiunea de trafic de migranți. Pe numele acestuia a fost emis, în data de 16 ianuarie 2020, un mandat european de arestare.
Persoana în cauză are de executat 2 ani și 8 luni de închisoare.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, bărbatul a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.