Simona Halep anunță că nu va participa anul acesta la Roland Garros

0
49

Simona Halep a anunțat vineri, pe rețelele de socializare, că nu va participa la ediția din acest an a turneului de la Roland Garros.

„Cu inima grea anunț retragerea mea de la Roland Garros anul acesta”, a scris Simona Halep.

Sportiva a suferit la Roma o ruptură musculară la gamba stângă și are nevoie de mai mult timp pentru a se recupera.

„Gândul de a nu fi la Paris mă umple de tristețe, dar îmi voi concentra energia pe recuperare”, a mai scris tenismena pe Facebook.

La Roland Garros, Simona Halep a câștigat, în 2018, primul titlu de Grand Slam din carieră.

(sursa: Mediafax)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.