Primăriile și consiliile locale folosesc pășunile sătești pentru a-și completa bugetul de venituri, cu toate că aceste suprafețe de imaș, izlaz, legălău au fost date spre folosința gratuită a sătenilor prin reforma agrară din 1921. De atunci, au fost folosite de țărani gratuit, inclusiv pe vremea comunismului (1947-1989).
Cu toate acestea, statul democrat a schimbat regula, țăranii plătesc pentru imașul satului 150 lei/ha, suma fiind chiar mai mare în unele comune. În urmă cu 100 de ani, țăranii au primit pășuni comunale pentru a crește vaci, bivoli, cai, oi, capre, porci, gîște, rațe, și au primit păduri comunale, pentru a avea lemne de foc gratuit și lemn de construcție o dată în viață.
Legile noi au fost date fără consultarea țăranilor, care au de plătit 250 lei pentru un metru ster de lemn de foc și 150 lei pentru un hectar de pășune. Țăranii sînt nemulțumiți, primarii și consilierii locali caută să mărească aceste prețuri, nu să le reducă, avînd în vedere că foștii cooperatori au pensie de 800 lei/lună.
Iată ce spune legea actuală: pășunile comunale pot fi închiriate de crescătorii de animale, la cerere, de către țărani/gospodari, cum este normal, dar și de către fermierii care dețin ferme comerciale de creștere a animalelor. Dar primarii nu i-au anunțat pe săteni (în cadrul unor adunări sătești), ci au dat pășunile în chirie fermierilor, iar gospodarii nu mai pot folosi imașul sătesc. Unii au protestat, dar răspunsul primarilor este sfidător: De ce nu ați participat la licitație? Ca efect, zeci de mii de gospodari de la sate fie și-au vîndut animalele, fie le hrănesc pe grajd sau pe pășuni private.
În unele sate, au fost înființate asociații ale crescătorilor de animale, dar aceste organizații presupun statut, președinte, comitet de conducere, contabili, cenzori, dar sătenii nu acceptă să se înscrie din nou în „colectiv” cu șefi și supuși… Din 1921 pînă în 2000, țăranii au practicat forma de exploatare fărtățească numită ciuda satului și stîna satului. Fără acte scrise, țăranii reușeau să administreze în comun pășunea satului, fără tabele centralizatoare, adeverințe, cereri, ședințe, rugăminți… Știau că pășunea este a lor, primită de la regele Ferdinand, și o administrau pentru pășunat, cu ciurdari, fîntîni, valauă, meriză (copaci pentru umbră).
Acum legea prevede: coduri de identificare a exploatațiilor zootehnice din RNE, viza primăriei, viza medicului veterinar, viza direcției județene de zootehnie, viza agenției de plăți și intervenție, iar împărțirea o face primarul, care le dă prioritate fermierilor. Mulți primari n-au mai fost aleși din această cauză, dar tentația banului negru este prea mare…
Statul nu mai vrea ciurda satului, nici țărani, ci cooperative, grupuri de producători, asociații de fermieri, cu statut comercial. Din această cauză, țăranii dispar și în loc apar fermieri „beneficiari de subvenții publice”. Plîngerile țăranilor trebuie adresate instituțiilor cu atribuții de control (Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Parchete, Poliție, APIA, MADR, Curtea de Conturi a României, Comisia Europeană, Curtea Europeană de Audit).
