Din luna iulie, persoanele peste 40 de ani vor putea face mai ușor analize

0
225

În acest moment, în fiecare an, statul decontează un set de analize pentru care este nevoie de trimitere de la medicul de familie. Doar că, aceste analize gratuite pot fi făcute doar câteva zile pe lună, întrucât plafonul se epuizează rapid.
Din 1 iulie, dacă ai peste 40 de ani, lucrurile se vor schimba, potrivit ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă.
„Ce este nou și binevenit este că, în acest pachet de prevenție, e inclusă și o trimitere pentru analize de sânge și că aceste analize se fac la laboratoare, în afara plafonului. Adică, peste faptul că se termină plafonul lunar al laboratorului respectiv, nu va împiedica pacientul care are acel bilet de trimitere ca rezultat al unei consultații preventive, să aibă acces la acele analize”, a declarat Ioana Mihăilă.
Tot pentru prevenție, pentru un acces mai ușor la investigațiile de bază, 3.000 de cabinete ale medicilor de familie vor fi dotate cu echipamente din fonduri PNRR. Este vorba despre analize de bază, nu de cele de specialitate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.