Jandarm maramureșean decorat de armata SUA și MAI

0
27

Plutonierul adjutant Lazar Daniel, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Maramureș, a fost decorat cu distincția „The Army Achievement Medal” conferită de armata americană, în semn de apreciere și recunoaștere a activității desfășurate în cadrul misiunii internaționale NATO Resolute Support – Afganistan.
În același context, pentru contribuția deosebită la susținerea și promovarea intereselor naționale în cadrul NATO, i-a fost acordată „Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru misiuni internaționale”, înmânată de către ministrul Lucian Bode.
Jandarmul maramureșean a fost selectat în urma unor teste riguroase.
În perioada 2018 – 2019 a făcut parte din contingentul de jandarmi români care au participat la misiunea NATO Resolute Support. În misiune a îndeplinit funcția de „Guardian Angel” și s-a ocupat de tot ceea ce înseamnă asigurarea protecției pentru adviserii români, de la plecarea din bază până la instituția unde se făcea consilierea și înapoi.
De asemenea, în anii 2011- 2012 a mai participat la o misiune în Afganistan, în calitate de mentor al forțelor de poliție afgană, ocupându-se de instruirea polițiștilor afgani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.