Nobil sfârșit de traseu • Cheile Cavnicului, un deliciu al naturii!

1
134

De obicei, râurile din toată lumea obișnuiesc să aibă un sfârșit trist, de nu tragic. La vărsare, sunt murdare, abuzate, triste. Dacă ar fi să amintim Iza, Lăpușul, Săsarul, sau Craica cea fără nicio șansă de viață, înțelegeți despre ce vorbim. Există însă o excepție memorabilă. Un râu ce ar merita pus în ramă, pentru puterea sa de a se regenera, cât și pentru fabulosul său final de traseu!!

La naștere

Râul Cavnic are, așa cum știți, o sursă stranie, este original încă de la născare. Asta pentru că izvorul său, venind din zona drumului spre Băiuț, primește rapid, în zona Logolda, un afluent chiar mai mare decât el. Forțând puțin, putem spune că acest Cavnic izvorăște dublu, ba dublu spectaculos! Pe de o parte din munte, pe cealaltă dintr-o gură de mină, direct în cascada Piciorul Calului, impresionantă! Apoi, traseul său imită alte trasee de râuri, din păcate. Evită sau nu aglomerări urbane și sătești, cu stații ce epurează și nu prea, cu halde de steril.

I se subțiază puterea prin nelipsita microhidrocentrală, se hrănește din păcate și cu steril și cu ape uzate și cu must de grajd. Traversează orașul Cavnic încă plăcut, furtunos uneori, iese mai la șes pe la Șurdești, printr-un șir de sate ca să ajungă la Copalnic Mănăștur. De unde intră între Culmea Prelucilor și celelalte dea­luri din zonă și devine un râu impresionant! Pentru că l-am mai căzut, pentru că l-am parcurs în lung cu piciorul, vara, prin apă, am ales un altfel de moment. Am căutat defileul Cavnicului după ploi grele, aproape în vreme de inundații. Aveam noi o bănuială…

Ce mai vaiet, ce mai zbucium…

În mod normal, ca să parcurgi defileul scurt al Cavnicului ar trebui să mergi cu mașina la podul de la Întrerâuri, în zona caselor de vacanță, de acolo s-o iei în aval, spre vărsare. Dar traseul ar fi viciat de întâlnirea cu porțiunea atinsă de om. Beton, asfalt, case, culori, poate chiar iz de mici… Așa că am ales cea mai grea variantă. Am parcurs 2/3 din drumul forestier din pădurea comunală a Coașului, paralel cu drumul asfaltat de pe valea Slab, apoi ne-am lansat în pădure. Salutând vârful Măgurii, banca lui Maxim, locul Sub Stânișoară, îndrumați de pădurarul Călin Maxim, silvic cu rădăcini aici. Și atât, pentru că de aici, intrăm cu adevărat într-o porțiune cvasivirgină, absolut impresionantă. Miroase a mistreț pe alocuri, se văd urme de căprioare și chiar mai mari, de ciute. Cărări sunt, ba și drumuri forestiere, dar sunt doborâturi, încă de la celebrul taifun, astfel încât în scurtă vreme ești pe cont propriu. Cărările se înfundă, drumurile dispar. Dar te cheamă râul… din cauza ploilor serioase, la momentul vizitei noastre, se auzea râul de la un kilometru. Mugea, urla, țipa. Coborârea e mai abruptă decât te aștepți, deja te gândești la urcarea înapoi… Toate însă duc la un moment fabulos, întâlnirea cu Cavnicul dezlănțuit. Nu are nici o legătură cu ce cunoașteți referitor la acest râu. Pe un vad nu mai lat de 5 metri, mărginit de stânci pe ambele părți, Cavnicul curge cu viteză de mașină. Nu-i stau în cale lemne, nici măcar pietre. Da, ne duce gândul la un rafting extrem, dar nu e cazul, e mult mult mai periculos decât pare, pentru că nu ai loc de manevră, râul te duce cum vrea el. Dacă la mijloc de râu e o stâncă mare.. și sunt zeci… acolo te duci! Coborâm la râu, cu mare grijă, ancorați. Inutil de spus că la un asemenea debit, de zece ori peste cel normal și cunoscut, dacă te ia apa, cunoștințele tale de înot sau de supraviețuire sunt inutile. După nelipsitele poze, revenim în cățărare spre cărarea care, fie vorba între noi, nu mai există, doar o ghicești, undeva la mijlocul versantului. De pe văi vin ape în felurite cascade, ce merită marcate. De aici, începem coborârea spre vărsare, sunt doar vreo 3, maximum 4 kilometri. Dar ce traseu… Pădure virgină, cu scăldătoare de mistreți, cu ciuperci nevăzute în păduri umblate. Ca dificultate, traseul merită luat în serios, mai ales în lipsa cărărilor și a marcajelor. Ajungi apoi la puntea de odinioară, pe care o foloseau sătenii din Întrerâuri, pe vremea în care podul din amonte nu exista. E distrusă, doar cablurile mai atârnă. Dar se văd urme de enduro, motocicliștii au ajuns și aici. În plus, te izbește un miros înțepător, nu de leș. Mai degrabă de urs. Deși nu sunt cazuri de urs raportate aici, chiar mirosea a urs. Mai coborâm, dar cu mare atenție, spre vărsarea Cavnicului în Lăpuș. Pe debitele de la acel moment, apele de culori întotdeauna diferite se izbesc, fac un vârtej ce dă de furcă întotdeauna amatorilor de rafting ce vin de pe Lăpuș. Confluența este de departe cea mai frumoasă confluență de râuri din Maramureș. Fie pe apă mare de primăvară sau vara, aici te afli într-o sălbăticie totală, cu două râuri ce se întâlnesc în loc cu stânci pe toate părțile, iar pe margini lasă mici plaje, uneori de un nisip fin superb, alteori din bolovă­niș, în funcție de ultima viitură și de încărcătura sa.
Nu există în Maramureș un final de traseu-de carieră mai frumos pentru un râu. Îi poți ierta toate cele, gunoaiele agățate inevitabil în maluri sau sterilul cărat, atunci când vezi așa ceva. O apă izbind în stânci cu urlet, cu furie, mărginită de stânci și de pădure cvasivirgină. Și chiar dacă e dificil traseul, chiar dacă la revenire schimbi două tricouri și îți pierzi suflul de zece ori, a meritat clar. Musai de revenit tot așa, la ape mari! Și-n perioadă de ciuperci… Un moment bun ar fi următoarea tură de rafting, atunci când apele sunt garantat năvalnice!!!!

1 COMENTARIU

  1. Superb locul! Abia astept sa il revizitez. Iti da o senzatie de ”in afara timpului”. doar padure curata, stanci si cascade, si linistea aia minunata.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.