O ştiţi asta, clar, cu „fiecare pădure are uscăturile ei”. Cum ar fi s-o luăm la propriu? Hai, la propriu nuanţat… Cică există în Maramureş un silvic ce ia pădurea ca pe un bun personal. Nu, nu fenta cu marcatul/tăiatul. Are omul în grijă o zonă protejată, şi nu de oricine, ci de UNESCO. Ce face? Cere bani celor care vor să vadă pădurea seculară, fără urmă de regret. Au păţit-o recent profesori băimăreni, dar şi alţii. Ni se pare nouă sau pădurea aceea „dacică” ar trebui protejată de protectorii ei?
