În fiecare an, în data de 14 octombrie, Biserica Ortodoxă Română o sărbătorește pe Sfânta Cuvioasa Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei.
Credincioșii vin în număr mare an de an la Cuvioasa Parascheva de la Iași pentru că simt o chemare aparte, o bucurie tainică și nu de puține ori, oamenii au asistat la minuni săvârșite în viața lor prin mijlocirea sfintei.
Anul acesta s-au împlinit, pe 13 iunie, 380 de ani de când, prin străduința Domnului Vasile Lupu al Moldovei, Iașul a fost binecuvântat de prezența și ocrotirea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva.