S-a deschis Muzeul Abandonului din Sighet

0
781

„Dacă uităm aceste drame, vom repeta istoria”

S-a deschis oficial primul muzeu online care vorbeşte despre drama copiilor abandonaţi: Muzeul Abandonului. Muzeu-forum digital şi participativ care poate fi vizualizat pe platforma www. muzeulabandonului.ro. În prim-plan apare imaginea Căminului-spital pentru minori irecuperabili din Sighetu Marmaţiei care a fost înfiinţat în 1973. Clădirea a fost proiectată special pentru a găzdui și îngriji 200 de copii considerați de statul român irecuperabili. Timp de 30 de ani de funcționare, 738 de copii au trăit închiși în această clădire. 279 din ei au murit aici.

„Îmi aduc aminte mirosul acid, voci, strigăte…”

În această etapă, pe www. muzeulabandonului.ro se poate explora exteriorul clădirii din Sighet, care prin scanare digitală a devenit căminul acestui proiect de recuperare memorială și istorică a unui loc simbolic pentru întreg fenomenul abandonului în România. Scenografia sonoră a Muzeului Abandonului a fost realizată de Zoli Toth care a mărturisit că „suferința copiilor de la Sighet a fost însă atât de mare, încât am realizat că orice notă nelalocul ei te aruncă afară din poveste. De abia când am văzut primele ima­gini ale clădirii de la Sighet am reușit să intru total în proiect”.
De asemenea, sunt disponibile mărturii despre dramele ascunse în orfelinatul de la Sighet. Ileana Cirț a fost asistent social în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din Maramureș, în anii 2000. Ulterior s-a mutat în cadrul Asociației Hope and Homes for Children (HHC) pentru a ajuta la scoaterea copiilor din instituții. În 2001, Ileana Cirţ a ajuns pentru prima dată în Căminul-Spital din Sighet. Era foarte tânără şi a fost trimisă pentru că era membru al comisiei de inventariere, aşa că trebuia să numere totul: de la scaune, mese până la linguri. „Nu am fost plimbați prin toată instituția, dar îmi aduc aminte mirosul acid, voci, strigăte pe care nu le-am mai auzit în altă instituție”, a relatat fostul asistent social. Despre clădirea Căminului-Spital din Sighet, Ileana Cirţ spune că e una specială care a rezistat din 2003 când s-a închis orfelinatul până în vremurile de acum, fără să se facă vreo intervenţie la ea. „Clădirea a fost filmată în 1989, imagini absolut groaznice, cu nişte copii maltrataţi şi neglijaţi. A adăpostit peste 200 de copii cu afecţiuni severe până în 2003 când HHC a închis clădirea”, a relatat asistentul social.

„Săraci şi goi”, articulând cuvântul magic: Mama

În cea mai mare unitate de copii abandonați, de “jucării defecte”, după cum i se mai spunea a păşit şi jurnalista Iulia Mureşan de la Graiul Maramureşului. Era în toamna anului 1993 şi Iulia Mureşan era într-o documentare jurnalistică. Amintirile i-au rămas vii, iar sentimentele răscolitoare o încearcă şi acum când îşi aminteşte de chipurile triste şi atât de lipsite de iubirea acelor micuţi nevinovaţi care aveau o singură vină: aceea că s-au născut într-o lume care i-a respins din start. „Pătuțurile aveau gratii. Unii erau legați de pat, de mâini și picioare. Alții, cianotici la față, tremurau de frig. Nu aveau hăinuțe pe ei… Nici vorbă de pampers-uri. Nu exista așa ceva pe vremea aceea. Tocmai ieșisem din comunism. Săraci și goi. Mirosul pestilențial, greu de suportat m-a făcut să iau o pauză și să ies afară, la aer. Lacrimile îmi curgeau șiroi pe față. M-am gândit că aveam și eu doi copii acasă care mă așteptau…O revoltă imensă mi-a cuprins toată ființa. M-am pierdut. Nu știam ce aș fi putut scrie de acolo. Erau prea multe și prea dureroase trăirile mele. Dar mai ales ale copilașilor. Care râdeau și-și întindeau mânuțele schiloade spre mine din dorința de a-i lua în brațe. De bucurie. De fericire. Unii au articulat cuvântul magic: «mama!» Cei care se țineau pe picioarele pline de vânătăi au alergat spre mine, strigând obsesiv: «Du-mă acasă la tine! Du-mă acasă la tine!» Mi-au cuprins picioarele (căci erau mititei), au făcut lanț în jurul meu și n-am mai putut face un pas. A fost nevoie să vină infirmierele să le desprindă mânuțele tremurânde din jurul picioarelor mele”, e mărturia cutremurătoare a jurnalistei Iulia Mureşan.

„Copiii din orfelinate m-au învăţat să iubesc necondiţionat”

Cei care au avut tangenţă cu lumea copiilor abandonaţi au învăţat să preţuiască viaţa mai mult, să iubească necondiţionat şi să dăruiască. „Copiii din orfelinate m-au învăţat să iubesc necondiţionat. Pentru ei nu era important cu ce eram îmbrăcată. Când ajungeai într-un orfelinat, fiecare copil îţi mângâia părul pentru că nu aveau părul lung şi îţi mângâiau braţele pentru că nu aveau contact uman. Apoi m-au învăţat că indiferent prin ce atrocităţi treci, fiinţa umană nu poate fi distrusă de cineva, tu continui să fii un suflet nemuritor. Ceea ce am trăit acolo m-a construit pe mine, o femeie care ajută alte femei şi alţi copii. Dacă uităm aceste drame atunci vom repeta istoria şi nu aş vrea ca nepoţii mei să trăiască într-un orfelinat”, a concluzionat Ileana Cirţ.
Muzeul Abandonului va găzdui în curând două expoziții. Prima este intitulată Sighet. Cămin-spital – și își propune să ofere vizitatorului o experiență „imersivă” în existența sutelor de copii care și-au trăit viața izolați între zidurile Căminului Spital pentru Irecuperabili de la Sighet. O a doua, Mărturii 21, va fi o expunere de filmări despre abandon, în multiplele lui forme și formule existente în mentalul și emoționalul societății în care trăim.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.