Săptămâna trecută, câțiva dintre cei care coordonează activitatea proiectului Erasmus+ „Migrants 4Migrants”, din cadrul Asociației ASSOC Baia Mare, au avut ocazia de a călători în Italia pentru un schimb de experiență.
În cadrul acestei activități care s-a desfășurat timp de o săptămână, cu toții au participat la cursuri de formare bazate pe experiența acumulată de asociațiile din sudul Italiei care se ocupă cu primirea și integrarea migranților și refugiaților. Gazdele au fost foarte primitoare și au împărtășit cu toți participanții cele mai eficiente practici în vederea creării unui mediu oportun pentru emigranți. Pe lângă cursuri, s-a creat ocazia de a se petrece timp de calitate cu echipele din Franța, Portugalia, Grecia și Austria, fiecare venind cu idei și planuri de activități inovatoare cu migranți.