Marți, 9 noiembrie, între orele 10-15, polițiștii au organizat o acțiune în sistem integrat în vederea prevenirii și combaterii comerțului ilicit cu produse accizabile și medicamente de proveniență ucraineană în piețele agroalimentare din municipiu.
Polițiștii au constatat 9 contravenții, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 2.370 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a 63 pachete cu țigări, în valoare totală de 756 lei.
În Baia Mare
Reținut după ce a sustras bunuri dintr-un magazin
Marți seara, în jurul orei 19.30, polițiștii băimăreni au fost sesizați despre producerea unui furt dintr-un magazin de pe B-dul București, unde agentul de pază l-a reținut pe autorul faptei.
La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat, de 28 de ani, din Sălaj.
Acesta ar fi sustras bunuri alimentare și nealimentare de pe rafturile magazinului, le-a introdus în două geamantane/trolere, sustrase și acestea din magazin.
Valoarea prejudiciului a fost de 682,94 lei, iar bunurile sustrase au fost predate magazinului.
În urma probatoriului administrat, s-a dispus reținerea autorului furtului pentru 24 de ore. A fost depus în arestul IPJ urmând a fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Condamnat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice
Marți, polițiștii din Șomcuta Mare au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Baia Mare pe numele unui bărbat, de 44 de ani, din oraș.
Bărbatul este condamnat la 1 an și 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
Acesta a fost depus la Penitenciarul Baia Mare.
În Baia Sprie
Caz rezolvat cu operativitate
În data de 8 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați că un tânăr, de 24 de ani, și-a pierdut telefonul mobil în timp ce se afla într-o stație de carburanți din oraș.
Ulterior, telefonul a fost însușit pe nedrept de persoane necunoscute.
Valoarea prejudiciului cauzat este de aproximativ 1.600 lei.
Marți, 9 noiembrie, în urma activităților informativ-operative polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, un tânăr, de 19 ani, din Baia Sprie.
Telefonul mobil a fost restituit persoanei vătămate, iar polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de însușirea bunului găsit.