Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare a organizat recent Târgul Regional de Știință și Tehnologie pentru Copii, CODE Kids FEST Maramureș – Sălaj 2021, online, pe platforma ZOOM.
În acest demers i-a avut ca parteneri pe: Biblioteca Județeană „I. S. Bădescu” Sălaj, Asociația Culturală „Familia Română” și Fundația Progress. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Proiectului național CODE Kids – programează viitorul comunității tale, dezvoltat de Fundația Progress, ce are ca scop crearea unei mișcări de coding și STEM, în care copii, tineri și bibliotecari din mediul rural și urban mic își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității din care provin, prin rezolvarea unor teme digitale creative. Prin activitățile de formare și atelierele organizate este deschisă o fereastră către explorarea lumii digitale, cu oportunitățile sale de dezvoltare și învățare, astfel încât peste 3.500 de copii, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, sunt încurajați să se implice activ și chiar să urmeze o carieră în tehnologie.
În concurs s-au înscris 4 cluburi cu opt proiecte inedite, ce aduc soluții viabile pentru diferite categorii de persoane (persoane nevăzătoare, persoane cu dizabilități) sau vin cu soluții la vremurile pe care le traversăm, pandemia de coronavirus. Coderii maramureșeni s-au putut bucura de următoarele premii: Premiul II, Clubul CodeDojo, Copalnic Mănăștur cu proiectul Joystick – mouse pentru dizabili, ce i-a adus calificare la etapa națională a CODE Kids FEST 2021, coordonator club, bibliotecar Nicoleta Olah; Clubul Cavalerii IT-iști a fost recompensat cu Premiul pentru originalitate – Proiectul Coș de gunoi cu senzor, Premiul pentru popularitate – Proiectul Robot programabil EDU și Premiul pentru spirit de echipă – Proiectul Baston pentru nevăzători, coordonator club, bibliotecar Casilda Mare și Clubul R8botix Firiza a primit Premiul pentru abordare unică – Proiectul Mașinuța comandată prin joystick și Premiul pentru perseverență – Proiectul LCD cu mesaj, coordonator club, bibliotecar Adrian Hochia.



























