Evocare Augustin Cozmuța

0
158

Fiecare zi care trece în pandemie este un recurs la memorie. Cerem sprijin timpului trecut pentru a ne risipi ceața imprevizibilului, tăcerea din cotidianul nostru. Pentru a ne refugia în acele teritorii în care ne-am construit profesia, am consolidat prietenii, am deschis ferestre spre iubirea de oameni. Chiar mai avem rezerve pentru acest sentiment, care a înfrumusețat lumea unică a sufletelor noastre? Ce-i mai trist este că nici cei plecați nu mai au parte de ceremonia evlavioasă a amintirii. Și, totuși, mai avem tăria de a nu uita! Să ne întrebăm, precum Nichifor Crainic: unde sunt cei care nu mai sunt? Și spre bucuria noastră îi vom găsi aproape, în amintire, zidiți precum niște statui de aer. În preajma lor respirăm viață, ne regăsim pe noi.
Asta ne-a sugerat și doamna Elena Cozmuța, prezentă fiind și tandrețea de fiică a Ioanei, când ne-a pus pe masa de la redacția revistei „Nord Literar” tocmai ofranda memoriei soțului ei, distinsul critic literar și jurnalist Augustin Cozmuța, ca o prefață la ziua de astăzi, 22 noiembrie. Este ziua în care, în urmă cu șase ani, cărturarul a părăsit lumea pământească. Augustin a fost sortit lunii noiembrie, o lună a rigorii, a toamnei târzii, când și stelele pot fi culese de pe bolta cerească. Era născut în ziua de 14 noiembrie 1944. Pe masa redacției, dintr-un portret, ne privea prietenul, colegul nostru, parcă dorind a ne spune că plecarea lui dintre oameni este o convenție dintre viață și moarte. Că ne-a lăsat mărturii care nu se sting: cărțile!
Noi, cei care i-am însoțit faptele și pașii, avem luciri din icoana vieții lui. Evocarea a avut loc la revista „Nord Literar,” deoarece a fost unul dintre cei care au configurat prima revistă de cultură din istoria Maramureșului. Fondatorul revistei, criticul și istoricul literar Săluc Horvat, managerul de astăzi al publicației, a reamintit rolul important al lui Augustin Cozmuța în devenirea valorică a revistei. A fost un antrenor pentru curaj și risc, dar și un profund comentator al fenomenului literar din județ și din țară. Domnul Săluc Horvat i-a făcut un portret intelectual, polenizat cu prietenie și prețuire, pus în rame de neuitat. Criticul literar Daniela Sitar-Tăut și-a amintit de dialogurile culturale cu el, uneori polemice, care au dat savoare spiritului elevat al atmosferei redacționale, care, până la urmă, s-au răsfrânt asupra condiției valorice a revistei.
Criticul literar Delia Muntean a rememorat atmosfera de redacție în preajma lui Augustin Cozmuța, distilând și certitudinile literare ale celui evocat. În același ton evocator a vorbit și Raluca Hășmășan. Eram de față nucleul redacțional actual, care trudește ca în fiecare lună revista „Nord Literar” să aibă întâlniri cu cititorii. Și eu, de față, am început șirul amintirii de la un eveniment care poartă semnătura lui Augustin: alcătuirea antologiei „Nord Statornic,” care a propus prima Școală de literatură în Maramureș. După o jumătate de veac își păstrează prospețimea și interesul. A avut vocația de mentor, fiind un veritabil om de cultură. Mi-a rămas de la el îndemnul de a spori și eu, după puteri, frumusețea lumii prin cuvânt. A citit viața cu pricepere, precum a citit literatura. Așa a scris despre multe cărți cu dreaptă judecată.
Deși a trăit viața culturală a Maramureșului, dimensiunea lui spirituală nu a cunoscut cercul, limitele unui teritoriu. A dorit să alunge efemerul, și a reușit. Încă de la începuturile sale literare a căutat drumuri mai puțin bătute. Avea vocația defrișărilor, dar și anvergura împăduririi. Nu a fost preocupat atât de mult de ierarhii, cât de solidaritatea artistică din zonă. Rămân de referință expozițiile de artă prefațate de inteligența observației plastice a lui Augustin. Nu puteam ocoli un fapt de referință din biografia lui: activitatea publicistică. A gestionat sub semnul valorii pagina de cultură a ziarului județean. A fost printre primii care a sesizat lipsa unei reviste de cultură din peisajul județului. Așa a inițiat mai multe suplimente. În alcătuirea cărora m-a antrenat și pe mine. După 1989, a fost în grupul de jurnaliști care am fondat cotidianul „Graiul Maramureșului.” Am fost colegi, am fost împreună, peste două decenii, alternativ în conducerea ziarului, redactor- șef și redactor șef adjunct.
Am navigat, cu ceilalți colegi, într-un peisaj revuistic care își căuta identitatea. Credem că ne-am aflat culoarul. Așa puteți citi comentariul meu despre distinsul confrate în ziarul recreat de noi. Cu el, de multe ori, în situații decisive. Așa i-am cunoscut abilitățile de lider și bun confrate. Rămân la părerea că sunt oameni, precum a fost Augustin Cozmuța, cărora nu trebuie să le aduci elogii, să le pui lauri ori cuvinte mieroase. Ei își construiesc singuri, și vizibil, casa unde își lustruiesc fascinația spiritului. Valoarea durabilă. După șase ani de la plecare, Augustin Cozmuța este foarte aproape de noi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.