Azi, 25.11.2021, începând cu ora 16, cei interesați sunt invitați la sediul Primăriei Comunei Groși, unde va avea loc o întâlnire cu privire la accesarea de fonduri nerambursabile. Măsurile care urmează a fi discutate sunt cele legate de “Casa Verde” – program deschis de Agenția Fondului de Mediu, care are ca obiectiv instalarea panourilor fotovoltaice. “Casa Verde” este o măsură care se adresează persoanelor fizice și prin care se dorește obținerea energiei verzi prin montarea panourilor fotovoltaice pe case; Măsura 4.1.1-Investiții în activități productive, cu finanțare de până la 1 milion de euro (85-95% finanțare din total proiect). Măsura se adresează firmelor afectate de pandemia de Covid-19, firme a căror cifră de afaceri a scăzut semnificativ în 2020 față de 2019. Cei care sunt interesați să participe la această întâlnire trebuie să prezinte certificatul verde la intrarea în sediul primăriei.





























