Încet, încet, se apropie sărbătorile de iarnă, iar copiii și tinerii din sistemul de protecție specială din cadrul DGASPC Maramureș au început să confecționeze ornamente specifice.
De exemplu, tinerii de la C.T.F. Bradului Sighetu Marmației au lăsat imaginația să zburde și pe sunetul în surdină al colindelor, realizează astfel de ornamente, iar brăduții, globurile sau coronițele își așteaptă cuminți momentul în care vor împodobi casa sau vor fi dăruite celor dragi.
































