În Maramureș, ruinele industriei nu ne lasă să uităm “trecutul luminos”

E destul de ușor să blamăm trecutul, anii comunismului și ai industriei “programate”. Din altă perspectivă, e ușor și să idealizezi acea perioadă, gen “toată lumea avea serviciu”, “Nu era petec de pământ nelucrat”. Da, dar nimeni nu avea grija rentabilității. Statisticile erau… înfloritoare, bancurile cu ele înfloreau pe măsură. De fapt, nici cu cele actuale nu suntem foarte împăcați. Dar revenim la oițele noastre. La ruinele industriei de odinioară și la mutațiile economice aduse de capitalism, apoi de… pandemie, nu?

Ruine

Cele mai urâte ruine vin din zona industriei extractive. Pe de o parte, minele, dar acolo încep să se piardă urmele. Minele au fost zidite, inundate. Iazurile și haldele sunt acolo, dar unele au fost ecologizate, de altele are grijă natura. Flotațiile sunt însă îngrozitoare. Una ce va rămâne sute de ani, alta parțial demolată dar plină de… păsări de noapte, o ima­gine jalnică la intrare în oraș. Alte ruine deloc măgulitoare apar la combinatele de prelucrare, Phoenix și Romplumb. Apoi, la fabricile ce asigurau piese și utilaje, IMMUM și IMRAUT. Sigur că ici-colo au apărut firme, cu activități economice decente, dar imaginea generală e tristă. Activitatea în zona minieră și conexă este zero, deși mai sunt salariați și oameni ce trăiesc de acolo… Legenda spune că angajații unei anume mine din Maramureș sunt cu toții plecați la munci prin străinătăți, dar apar bine mersi ca angajați…

Facem însă o trecere în revistă, fără pretenția de a le bifa pe toate, a marilor combinate și întreprinderi de Maramureș, în general prin orașe. În Sighetu Marmației, fostul CIL s-a rebranduit, a renăscut și face performanță în industria mobilei. La Vișeu la fel, a decedat fostul combinat, trecut prin mâini italiene…ciudățele, a renăscut altul. Borșa a rămas în impas, după minerit, dar exodul, plus spectrul turismului au adus speranță. La Săcel, sondele nu mai sunt. În Cavnic, la fel, încercarea de a înlocui mineritul cu turismul e o preocupare, chiar dacă nu se va întâmpla. Baia Sprie la fel, mineritul nu-i, au trecut generații, se încearcă acum parcuri industriale mixte, cu diverse activități. Și turism. La Seini, nu se mai fac oțeturi, drojdii, dar se face alcool și au apărut acele mari ferme, de invidiat. În Fărcașa, a decedat fabrica de sticlă, dar cea de componente electrice a depășit cu mult potențialul de forță de muncă a comunei. E o fabrică zonală, nu a Fărcașei. În Ulmeni, ce era s-a dus și nu s-a pus nimic în loc.

Confecții, blue jeans, nimic.. La Șomcuta Mare, n-a fost nimic, deci nu e din ce reconstrui sau construi. Târgu Lăpuș a avut fabrica de scaune și alte mici industrii, și aici a apărut un monstru, ca la Fărcașa, care a ocupat forța de muncă din toată regiunea. Au apărut în schimb, în lipsa Băii Mari ca forță industrială, nuclee la Dumbrăvița, Tăuții Măgherăuș, Cicârlău. Cât despre Baia Mare, și aici o interesantă mutație: vă amintiți fabricile de tricotaje? De confecții? De lapte? Coperativele meșteșugărești? Fabrica de pâine? Toate sunt istorie. Plus combinatele sus amintite. Dar au apărut alte cele. Fabrici de mobilă de talie națională. De ansambluri electrice. Desigur, avem emoțiile noastre. Marele autor și vizionar Alvin Toffler ne-a avertizat bine, în anii 90, să nu ne culcăm pe lauri în Europa de Est, în ce privește sistemul Lohn… firmele mari vor migra spre piețe și forțe de muncă tot mai ieftine și spre țări tot mai sărace. S-a întâmplat. Se poate întâmpla și în celelalte domenii, după interesele corporațiilor.

Domenii în dezvoltare, altele în moarte clinică

Cu mineritul am lămurit. În domeniul transporturilor, chiar dacă zona căilor ferate e în declin vizibil, transportul de mărfuri rutier a cunoscut o dezvoltare masivă după 1990, la noi. Cu suișuri și coborâșuri, e drept. În construcții, după un declin total, se construiește iar, cifrele sunt pozitive. Conform Direcției de Statistică Maramureș, în materie de investiții, dacă în industria extractivă, s-a coborât de la 31 milioane lei în 2010 la 13 milioane lei în 2018, în construcții s-a ajuns de la 61 milioane lei în 2010 la 128 milioane în 2018. La fel, privind locurile de muncă în construcții, de la 10.800 de muncitori în 2010, am ajuns la 12.200 în 2018. Cu industria textilă am lămurit, am căzut din lac în puț, de la fabrici mari la Lohn în tot felul de spații, la aproape nimic. În industria mobilei suntem performanți, la nivel național. În exploatarea lemnului, e discutabil. Și agricultura e în scădere, în ciuda cifrelor statistice. La un moment dat aveam 30% terenuri lucrate în Maramureș. De când cu subvențiile, cifra a crescut, dar nu ca înainte. Statistic vorbind, la cereale boabe am crescut de la 77.710 tone în 2010 la 118.145 tone în 2018. La legume, am scăzut de la 23.278 tone în 2010 la 20.138 tone în 2018. Cu rezerva că tocmai am avut un an agricol bun în Maramureș.

Dar declinul se vede și în populația ocupată: de la 72.500 oameni în agricultură, silvicultură și pescuit în 2010, la 52.300 de oameni în 2018. Sigur, în mod real, de punem toți sezonierii maramureșeni plecați câte 3 luni/an în lungul și-n latul Europei, suntem majoritar agricultori!!! De nevoie și pentru alții, dar oricum. La zootehnie iar stăm rău. Or fi crescut efectivele de oi, datorită subvențiilor, dar la porcine și vite, satul maramureșean stă rău, mai ales mulțumită închiderii nefirești a târgurilor de animale, pe termen lung. Așa se face că și industria alimentară autohtonă există și nu prea. Mici enclave, merituoase de altfel, la Seini, Mireșu Mare etc. Dar industria alimentară și comerțul sunt tributare Vestului. Investițiile în comerț au crescut, potrivit DJS, de la 152 milioane în 2010 la 293 milioane în 2018. Din păcate, a fost omorât comerțul de cartier și au înflorit marketurile. Unde ni-s aprozarele de altădată??
Închidem lista cu Horeca, greu încercată de pandemie. Cu telecomunicațiile, care sunt la fel un monopol vestic. Încă așteptăm să vedem ce pondere energetică aduce Maramureșul cu microhidrocentralele și cu panourile fotovoltaice. De asemenea, în zona infrastructurii de apă/canal/deșeuri, așteptăm mult promisa dezvoltare și independență. Ultimii ani au adus o situație dezas­truoasă, de criză, în domeniul gestionării gunoaielor. În apă/canalizare, s-au făcut investiții pe plan local, dar cele masive, cu bani europeni și pe asociații de dezvoltare, stagnează. Cea mai bună veste de anul acesta este magistrala de gaz ce se face pe Valea Izei spre Vișeu-Borșa, un vechi vis al județului!