Frumoase colinde au răsunat duminică, 12 decembrie, în biserica greco-catolică „Cristos Rege” din Sighetu Marmației, „ca moment de pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Domnului”, așa cum a afirmat în debutul evenimentului părintele paroh Vasile Florea. A colindat Corala Surorilor Maicii Domnului, care se află în an jubiliar, la 100 de ani de la înființarea Congregației. În semn de recunoștință, Preasfințitului Vasile Bizău i-a fost oferită medalia omagială Mitropolit Dr. Vasile Suciu, părintele fondator al Congregației și o icoană cu Maica Domnului. Cadoul surorilor dăruit părintelui paroh Florea și parohiei din Sighet a fost Icoana cu Sfânta Familie.
Al doilea moment important al serii a fost lansarea cărții „Scrieri istorice” de Tit Bud, fost vicar al parohiilor greco-catolice de Maramureș în cadrul Episcopiei de Gherla. Cartea a fost îngrijită de Ioan Ardeleanu-Pruncu și a apărut la Editura „Valea Verde” din Sighet. Seara s-a încheiat cu frumosul colind al corului parohiei „Cristos Rege” din Sighet (dirijor, prof. Rodica Gheorghiu), care a urat sărbători binecuvântate tuturor participanților la eveniment, urmat de urarea „La mulți ani!”, cântată de ambele coruri.



























