Anul trecut s-a finalizat modernizarea postului de poliție din Comuna Gârdani, investiție imperios necesară, deoarece vechiul sediu nu corespundea normelor zilelor noastre: „S-au finalizat lucrările de la noul post de Poliție din comună. Acesta a primit o altă înfățișare, lucrările constând în schimbarea acoperișului, montarea ușilor și geamurilor termopan, placarea cu polistiren a clădirii, remodelarea grupului sanitar, înlocuirea parchetului, montarea prizelor, aplicelor, lustrelor și așa mai departe”, a precizat Nelu Dragoș, primarul Comunei Gârdani.





























