Polițiștii au fost sesizați că în localitatea Bogdan Vodă a avut loc un eveniment rutier soldat cu o victimă.
La fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr, de 18 ani, din Dragomirești, aflat la volanul unui autoturism a surprins și accidentat un tânăr, de 22 de ani, din Bogdan Vodă, pieton pe drumul public, care a fost transportat la spitalul din Baia Mare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind „zero”.
În cauză, se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În Baia Mare • Doi tineri „vitezomani” au rămas fără permis!
Polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au surprins, pe B-dul Independenței, doi conducători auto care au fost înregistrați cu aparatul radar circulând cu o viteză mult peste limita legală.
Pe tronsonul respectiv de drum sunt impuse restricții de viteză de 70 km/h, iar cele două autoturisme au fost înregistrate circulând cu viteza de 138, respectiv 152 km/h.
Cei doi conducători auto, cu vârste de 18 și 29 de ani, au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 1.305 lei, iar ca măsură complementară polițiștii au dispus reținerea permiselor de conducere pentru 90 de zile.




























