Comuna Groșii Țibleșului are șansa unei așezări geografice deosebite. A mai avut, de o vreme, șansa unei dezvoltări a infrastructurii care i-a adus deschidere neașteptată. Are însă un călcăi dureros al lui Ahile: accesul spre munții Țibleș.
Recent, comuna a finalizat asfaltări pe câțiva kilometri de străzi, iar pe viitoarea linie de finanțare „Anghel Saligny”, ne spune primarul Nicolaie Burzo, a mai depus 3,9 kilometri de asfaltări, cu care ar închide necesarul, ar avea 100% asfalt! Minus strada ce dă spre Țibleș. Edilul nu mai vrea să vorbească de strada cu pricina, e dezamăgit și nu s-ar certa cu silvicii. A încercat să preia drumul spre valea Brazilor, să-i dea față europeană, cum a dat cu drumul peste Minghet, ce iese.. la Botiza. Nu și nu. Dar face rețea de alimentare cu electricitate!
„Ați văzut cum s-a dezvoltat porțiunea spre Minghet, după ce am făcut rețeaua electrică. Turism, cabane, de toate. Acum, am semnat contract pentru extinderea rețelei de curent și dincolo, pe valea Brazilor spre Țibleș, pe 7,5 kilometri, ca să o punem în valoare”, spune el. Și tot nu vrea să mai zică nimic despre drum. Ne reamintim însă de cealaltă legătură, o a treia, și ea în pregătire de reabilitare/modernizare, spre Lăpușul Românesc. Care se va face. Așa că purcedem la drum să vedem cu ochii noștri drumul forestier spre Țibleș, călcâiul lui Ahile. Culmea, a fost recent pietruit. În sensul că s-au umplut gropile cu piatră, atât. Ți-e milă și de mașina 4×4… nu e de mirare că sătenii de pe capătul de sat sunt total nemulțumiți de drumul lor, mai ales văzând majoritatea ulițelor din Groși asfaltate. Dar deja și turiștii amatori de munte se feresc să-și spargă mașinile. Oprim un căruțaș ce cobora de la munte, ne spune că tot așa e în sus drumul, pietruit „în mare”, grosier, dar că pe unde au trecut utilajele grele, de zeci de tone, cu bușteni, a sărit piatra și sunt gropi și de 20 de centimetri! „Ăsta-i un drum fără stăpân, așa să știți”, ne zic sătenii. Și-i păcat, pentru că avem în zare unii dintre cei mai frumoși munți din Maramureș. Învecinați cu Bistrița, dar și cu Dragomireștiul de vizavi, dinspre nord. Zona alpină are jnepeniș, afin și merișor cât vezi cu ochii, evident, și cu ingredientele specifice ariei alpine: vipere, urs, chiar și râs, ne spuneau odinioară silvicii.
