Altă atitudine, rezultat pe măsură • CS Minaur Baia Mare – CS Măgura Cisnădie 34-27 (18-10)

0
130

Fetele de la Minaur încep să vadă luminița de la capătul tunelului după succesul indubitabil din prima etapă a returului, 34-27 (18-10), cu CS Măgura Cisnădie, consumat miercuri seara în Sala „Lascăr Pană”.
Vicecampioana a făcut o partidă solidă din toate punctele de vedere, în special atitudinea fiind cu totul alta, aspect care poate numai să ne bucure. Punctele sunt cu atât mai prețioase, cu cât vin într-un moment foarte greu, care poate să ofere o mai mare încredere pentru viitoarele partide din campionat și EHF European League. De remarcat prestația pivotului Andreea Țîrle, tânăra jucătoare înlocuind-o cu brio pe Burlachenko, care a avut un procentaj aproape fără greșeală, 6 goluri din 7 aruncări.
Vicecampioana a abordat jocul încă din start cu maximă seriozitate și responsabilitate, iar efectul s-a văzut imediat și pe tabelă, 4-1 (6). Localnicele nu au lăsat, în continuare, în niciun moment, garda jos, apărarea agresivă și pragmatismul din ofensivă fiind principalele atuuri cu care și-au năucit adversarul: 8-2 (13), 12-5 (20), 15-7 (26) și 18-10 (30). Strategia din prima parte dă roade, parțial, și în partea secundă: 19-10 (34), 22-13 (39). Urmează o cădere explicabilă, din cauza și risipei mari de efort, dar și a absențelor din lot (Burlachenko, Popa și Borș – accidentate), fapt ce permite oaspetelor să mai reducă din diferența consistentă, însă fără a periclita ecuația celor trei puncte: 25-20 (46), 30-25 (53). Șapte goluri va fi diferența până la urmă, 34-27, ceea ce le conferă băimărencelor un moral ridicat pentru decisivul de duminică cu Nantes.

• Sala Sporturilor “Lascăr Pană” Baia Mare. Spectatori, aproximativ 400. • Arbitri: Theodor Șerbu / Adrian Vasilescu (București). Observator FRH: Viorel Vicea (București). • Aruncări de la 7 m: 4-5 (transformate: 4-3; au ratat: Neagu și Gariaeva). Minute de eliminare: 4-8.
• CS Minaur Baia Mare: Pandzic (14 intervenții, a apărat și 2 de 7 m), Enache – Laslo 9 (4 din 7 m), Lavko 6, Severin 6, Țîrle 6, Fujita 4, Tănasie 2, Cioca 1, de Souza, Polocoșer, Kerekes, Zych, David, Petruș. Antrenori: Raul Fotonea și Daniel Apostu.
• Măgura Cisnădie: Lais de Arruda (13 intervenții), Ilie – Tătar 5, Neagu 5 (3 din 7 m), Gariaeva 4, Bardac 3, Dmitrovic 3, Ianăși 3, Blazevic 2, Abed Kader 2, Băcăoanu, Tamaș, Radojevic. Antrenor: Alexandru Weber.

Rezultate și program etapa 14 (prima a returului): CSU Știința București – CSM București 24-32; SCM Craiova – SCM Râmnicu Vâlcea 29-34; CS Minaur Baia Mare – CS Măgura Cisnădie 34-27. • Sâmbătă, 5 februarie: CS Dacia Mioveni – CSM Slatina; HC Zalău – HC Dunărea Brăila (ora 11.00, TVR 2); CS Rapid București – CSM Deva (ora 15.00); CS Gloria Bistrița-Năsăud – SCM Gloria Buzău (ora 17.00).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.