În Băiuț • Cinci avalanșe într-o noapte

0
40

Odinioară, comuna Băiuț era un pol al zăpezii. Încă mai există poze cu zăpezi ajunse la nivelul streșinii casei și cu localnici ce-și eliberau curțile cu targa sau cu calul cu sanie. La modul real, nu cum pretinde presa națională acum c-ar fi în Firiza (în realitate, în decor, zăpada la Firiza e puțin sub un metru). Luni noaptea însă, băiuțenii au avut iar o mică mostră de iarnă tradițională de Băiuț.
“Am avut cinci avalanșe într-o singură noapte, a venit zăpada grea de pe versanți, în zona captării de la rețeaua de apă. Am avut de făcut intervenție noaptea, să deblocăm accesul la captare. Cam patru ore, două utilaje au lucrat să deblocheze, a doua zi a venit un utilaj mai mare și a continuat. Sigur, asta a afectat intervenția pe ulițe și am avut deja voci nemulțumite” – spune viceprimarul Băiuțului, Cecilia Pintea.
Pe de altă parte, bătrânii din zonă își amintesc că pe acea rută, odinioară, pe vremea când încă exista mineritul, pe ruta spre releu și Botiza fuseseră avalanșe de s-a blocat drumul o săptămână întreagă!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.