Oaspeții din Țara Lăpușului au reînviat tradiția

0
225

Șezătoare autentică la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș a reluat în această săptămână, un proiect de suflet. Femei, flăcăi și bărbați din Țara Lăpușului au venit în 10 februarie la instituția culturală cu multă voie bună, cu “strigături”, dar și cu râvnă și drag de lucru pentru a participa la o șezătoare autentică. Gazdele de la muzeu i-au așteptat cu ospitalitate, dar și cu masa plină de bunătăți ca să-i omenească la final pe cei care au muncit de zor.

“Haideți să ne adunăm, ne este dor”

“Ne-a fost dor să reluăm acest proiect de suflet: Șezătoare la muzeu. Dacă anul trecut, din cauza condițiilor sanitare n-am reușit să ne organizăm, lumea a început să spună: haideți să ne adunăm, ne este dor. Și atunci am zis că, în câșlegi, așa cum se fă­cea în satul tradițional era vremea șezătorilor. După ce treceau sărbătorile de iarnă, lumea avea mai mult timp. Noi, cum suntem mai mult pe interior ne-am gândit că ar fi potrivit să reluăm această tradiție. Este un mijloc de a ne aduce aminte cum erau șezătorile odinioară, încercăm să le readucem în atenția tinerilor și a bătrânilor din sate pentru că este nevoie să le amintim de ceea ce le era drag și atunci aceste întâlniri se pot relua nu numai în oraș, organizate de muzeu, ci și acolo în vatra satului, unde le este locul”, a punctat managerul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare, Monica Mare.

Cu torsul la șezătoare

La actuala ediție au venit participanți din Țara Lăpușului. “Venim de la Rogoz. Am venit în șezătoare cu caierul. Toarcem lâna, facem ciorapi, bluză când e fi­rul făcut. Oarecând se făceau și pantaloni și căput. Acum a trecut această vreme”, a amintit Victoria Chira în vârstă de 74 de ani. Mamă a cinci copii, văduvă de 15 ani, Victoria Chira nu a renunțat la meșteșugul deprins încă din copilărie. De când a ajuns la șeză­toare, femeia nu a prididit să lucreze ca altădată, cu multă seriozitate și atenție. “La 16 ani m-am căsătorit. Atunci a trebuit să mă gândesc să îi fac la bărbat cămeșă, pantaloni, obiele, opinci. Nu a vrut soacra să fie laolaltă cu mine cu aceste lucruri. Am învățat de la mama. De mică m-a pus la lucru. M-am descurcat singură, cu toate. I-am învățat și pe copii. Am două fete. Una e asistentă medicală în Italia, măritată cu un italian. Știe orice să facă: de mâncare, cură­țenie, să toarcă, să mulgă vaca. Am pus-o să învețe că la țară trebuia să știi, altfel era bai. Trebuia să îți ajuți pă­rinții că erau multe greutăți. Am 2 fete și 3 băieți. Am făcut patru copii la tinerețe și unul la bătrânețe, la 42 de ani. Sunt văduvă de 15 ani. Copiii sunt toți așezați la casele lor”, a relatat lăpușeanca. Ea a mai arătat că tradiția s-a mai pierdut. Nu mai e ca pe vremuri când stăteai la rând să îți faci lâna, la o mașină specială. Acum cumperi totul de-a gata, însă în trecut era obligatoriu să știi să faci de toate, mai ales dacă aveai familie numeroasă sau vroiai să pregătești zestrea pentru fetele de măritat.

La șezătoare a venit și Rafila Bărbos din Fânațe. A venit să cânte cu grupul Lăturenii, dar nici cu munca nu s-a lăsat mai prejos. “Am venit cu torsul. Torc un pic de cânepă că vreu să-mi pun un pic de tiară. Tiară înseamnă război. Să țes niște cămăși, poale, niște saci să avem în ce pune bucatele, la vară, să avem unde pune grâul pe când om secera. Aici ne-am adunat cu pretini. Ne-a primit gazda tare bine în șezătoare. Aici e călduț, e bine. Și așa ne ducem mai departe tradiția. Am participat la șezătoare de mic copil, de la 10-12 ani. Fetele pe vremea aceea începeau să toarcă. Mamele ne dădeau câlți la început. Din aceia se țeseau saci unde se puneau cereale”, a relatat Rafila Bărbos.
Celebra artistă care a colindat țara în lung și în lat și a fost și în America de câteva ori, a mai precizat că a observat că se dorește reîntoarcerea la tradiții. “E o reîntoarcere la tradiții. Mult tineret încearcă să păstreze tradiția prin portul popular. Eu am fost și în America de câteva ori. Românii sunt tare dornici de tradiții, am făcut festival de cântece, am dus costume, le place și le este dor să se întoarcă la tradiții. Astfel de evenimente ar trebui să facem mai des. Eu le vorbesc și la copii, la nepoți, în dialectul nostru de aici pentru a păstra graiul strămoșesc”, a mai spus Rafila Bărbos.

Responsabili cu voia bună și cu… pauzele

Bărbații au venit și ei la șezătoare. S-au ocupat cu treburi specifice lor, precum desfăcatul mălaiului, însă mai pricepuți s-au dovedit a fi la… pauze. De fapt, bărbații au fost principalii responsabili cu voia bună. “Noi ne ocupăm acum cu partea a doua a lucrului. Am desfăcat mă­lai, acum facem un pic de pauză că așa-i stă bine omului, să se și hodinească. Și apoi se stâmpără pe dinlontru cu ce se poate, cu ce are la îndemână”, a spus Vasile Pop din Prislop, comuna Boiu Mare. Bărbatul și-a amintit cum erau șezătorile în vremea copilăriei sale. “Șezătorile erau asemănătoare cu ce este aici, cu câteva diferențe. Și la noi se torcea mult. Femeile torceau cânepă și făceau pânză de cânepă pentru cămăși, lipideauă (cearceafuri). La Crăciun și la Paști, femeile și bărbații se înnoiau și trebuiau să aibă cămăși noi, de regulă din cânepă. A fost materia primă la vremea respectivă. Se adunau fe­meile în clacă, într-o seară la o casă, apoi la alta. Veneau și bărbații și feciorii. Le furam fusele, le ascundeam, le încâlceam tortul pe care îl torceau, jucam, ne petreceam până în zorii zilei. Eram micuț, copilaș, ne țâpau acasă, dar nu ne duceam decât până în tindă, vroiam să vedem că erau lucruri frumoase care încet se pierd. Mă bucur că mai există asemenea prilejuri și se re­pun în valoare aceste lucruri”, a arătat Vasile Pop.
Mezinul șezătorii a fost un copil în vârstă de 12 ani, din Suciu de Jos. “În general mă ocup cu agricultura. Aici fac un ghem cum torc femeile. M-a învățat mami. Eu o ajut în gospodărie. Am mai fost o dată, în vară, la șezătoare. Îmi plac aceste tradiții”, a spus micuțul.
Atmosfera a fost întregită de gastronomia maramureșeană: pancove, clătite, plăcinte, prăjitură de mălai, prăjitură de mere, cornulețe. Nu a lipsit nici horinca. Parteneri la actuala ediție a șezătorii au fost: Primăriile din Groșii Țibleșului, Suciu de Sus, Târgu Lăpuș și Lăpuș. Au venit și cei de la Centrul de Informare Turistică Târgu Lăpuș, Casa Rogoz, Horitoarele din Lăpuș, Ansamblul Țibleșul și Grupul Lătureni. Oficialii muzeului speră să mai poată organiza în acest an măcar o șezătoare, iar la vară vor pune la cale o clacă la coasă. “Maramureșenii din toate cele patru țări sunt oameni destoinici, oameni care nu-și uită rădăcinile, care-și iubesc tradițiile și nu fac aceste lucruri doar pentru poze, ei chiar asta fac la ei acasă: își cosesc fânul, își cresc animalele, lucră de drag”, a concluzionat Monica Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.