Felina emblematică a Carpaților, un mare maestru al camuflajului și un carnivor extrem de discret, are mare nevoie de ajutorul tău, spun reprezentanții WWF. Supraviețuirea speciei este pusă în pericol de braconaj, dar mai ales prezența și activitățile umane care îi invadează din ce în ce mai mult habitatul. În prezent, în Europa nu mai sunt decât 9.000 de exemplare, dintre care 1.200 în România (o parte în pădurile din Maramureș).
„Adoptă simbolic un râs chiar azi, iar noi te vom purta într-o călătorie de descoperire a speciilor valoroase din România și a habitatelor lor naturale.
Adopția ta susține: protejarea căminului acestei specii – pădurea, îmbunătățirea legislației care apără specia de braconieri și securizarea coridoarelor de migrație.
Adopția unui râs este cadoul perfect pentru un iubitor de animale și natură. Pachetul special de adopție cuprinde un râs drăgălaș de pluș, handmade și umplut 100% cu PET-uri reciclate, certificatul de prieten al naturii și stickere WWF. Poți alege pachetul pentru tine, sau poți face donația în numele unui prieten, iar noi i-l vom trimite”, au explicat cei de la WWF. Donațiile se pot face cu cardul, on-line, pe site-ul organizației.





























