HC Victor Stavropol – CS Minaur, în sferturile European Cup

0
88

La Viena s-a desfășurat, ieri, tragerea la sorți a sferturilor de finală ale EHF European Cup, fază în care se regăsește și CS Minaur Baia Mare, singura grupare din România rămasă în competiție, Potaissa Turda și CSM Focșani fiind eliminate în faza optimilor.
Conform tragerii la sorți, CS Minaur va evolua împotriva grupării din Rusia HC Victor Stavropol, prima manșă fiind programată în deplasare, în 26 martie. Returul se va disputa în Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, în 2 aprilie.
HC Victor Stavropol ocupă în acest moment locul 9 în Superliga din Rusia (12 echipe), cu 12 puncte, dar are două meciuri mai puțin disputate (chiar și cu victorii în ambele jocuri nu poate urca mai sus de locul 8). În cele 17 runde a obținut cinci victorii, două remize și a pierdut zece partide. La echipa rusă evoluează și Inal Aflitulin, un centru care a trecut în cariera sa și pe la Minaur.
HC Victor a intrat în EHF European Cup din turul al treilea. În prima dublă a întrecut echipa greacă Bianco Monte Drama cu 41-39 și 41-30, pentru ca în optimile de finală să o elimine pe SGAU Saratov din Rusia (locul 7 în Superligă), după ce a învins cu 30-27 în deplasare și a pierdut 32-30 pe teren propriu.
Programul sferturilor de finală (26 martie – turul, 2 aprilie – returul): Alingsas IF (Suedia) – Talent tim Plzenskeho kraje (Cehia); HC Victor Stavropol (Rusia) – CS Minaur Baia Mare (România); Drammen HK (Norvegia) / SKIF Krasnodar (Rusia) – Suhr Aarau (Elveția); SKA Minsk (Belarus) – Naerbo IL (Norvegia).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.