Trăim un timp apăsător, încurcat, provocator și jefuitor de spirit. Se moare în preajmă, se țes scenarii ciudate pentru țara noastră. Cum ne apărăm, ca persoane, de aceste agresiuni? După vămile pandemiei au venit facturile fără noimă și apoi războiul. Lumea se leagănă anapoda. Pe acest fond, se pun în mișcare mai vechi teorii despre Transilvania. Cică, în lume, se rescrie istoria. Părerea mea este că ideologia nu are ce căuta în studiul istoriei. Studiul istoriei nu este un cameleon care își modifică, după împrejurări, culoarea. Se împlinesc 32 de ani de la evenimentele de la Târgu Mureș. A trecut suficientă vreme, și ce s-a întâmplat atunci nu are un răspuns convingător. Ieri a fost Ziua Maghiarilor de Pretutindeni! Cu bine, țară vecină!
Oare, întâmplător, mișcările de la Târgu Mureș au avut loc în acele zile de sărbătoare pentru maghiari? Nu știu, dar potrivirea dă în fiecare an semne că memoria este activă. Spiritele tânjitoare nu se liniștesc. Tot bagă bățul prin gardurile istoriei transilvane. Rămâne o rană deschisă, deoarece istoricii, și cei în drept, nu au lămurit ce s-a întâmplat în acel mijloc de martie, 1990, la Târgu Mureș. Se scriu cărți despre acele evenimente, dar fiecare cu fereastra ei. Domnul Kincses Elot a publicat cartea „Martie negru la Târgu Mureș”, care, în viziunea autorului, se recomandă „o mărturisire autentică despre una dintre cele mai mari drame trăite de maghiarii din România.” În timpul evenimentelor din acel martie negru, domnul Kincses Elot era vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale.
Au mai apărut articole, cărți, cu păreri pro domo. Fiecare cu dreptatea lui. Autori au fost istorici, jurnaliști, militari, ofițeri din serviciile secrete, alți participanți la evenimente. Din acele lucrări nu a rezultat, în numele adevărului, nicio formulă împăciuitoare. Pe care o doresc pentru liniștea țării. Anul trecut a mai apărut o carte: „Târgu Mureș, 1990: Zori însângerate,” despre conflictele interetnice din 1989-1990 în dosarele CNSAS, scrisă de Tudor Păcuraru, filolog, editor, scriitor și militar român (fiul scriitorului și diplomatului Francisc Păcuraru) și Florian Bichir, istoric și scriitor român. Ca jurnalist, pasionat de istorie, sunt atras de documentul relevant, deoarece este o sursă credibilă. De altfel, cartea este construită pe criterii științifice, cu bibliografie, subsoluri, explicații. Este folosită metoda comparației, datorită materialului bogat scos din dosare de către autori.
Se pleacă de la Planul ”Aurora Zorilor”, conceput de mințile liderilor de la Budapesta, minți școlite în universitățile kominterniste de la Moscova. Versiunea inițială a planurilor a fost elaborată în urma celebrului discurs rostit de regentul Horthy, la 20 septembrie 1920, în care se spunea: „Dușmanii noștri sunt în prezent austriecii și românii. Ne vom măsura forțele cu ei și cred că vom învinge.” Până în 1990 au fost multe aurore de purpură, care au cutremurat liniștea Ardealului. Una, cea mai crudă, a fost în 1940. Cartea păstrează fiorul documentului. Adică nu povestește, ci comentează, cu rigoarea specialistului, un fenomen întâmplat. Sunt date și informații în stare brută, adunate profesionist, în cea mai mare parte verificate. Baza de date nu poate fi pusă la îndoială. Cartea este incitantă și prin faptul că include documente elaborate de persoane care au deținut funcții foarte înalte în statul maghiar.
S-au formulat opinii antiromânești, lozinci cu scop precis, planuri concrete de epurări etnice în instituțiile de învățământ din oraș și împrejurimi. Ascultând vocea documentelor, după 32 de ani, sună dureros și îngrijorător. Lectura cărții vă poate da timp de meditație. Vă veți convinge că evenimentele din 1990 au avut scopuri radicale în privința Ardealului. Prefața generalului – maior, Gheorghe Nicolaescu, cadru universitar, girează valoarea documentară a cărții. Scrie generalul: „În decembrie 1989, Budapesta mai credea că elementele de forță ale Planului <Aurora Zorilor> erau încă funcționale, acestea conținând numeroase obiective pe linie de dezinformare și manipulare, specifice războiului psihologic care s-a și desfășurat pe teritoriul României.”
Domnul Kincses Elot a criticat cartea, pe spații largi, într-o publicație culturală românească, în care cei doi autori, zice dumnealui, „au denaturat grav adevărul în plină cunoștință de cauză.” Mai rămâne de văzut: cum pot fi denaturate documentele? Da, cam multe aurore purpurii! De la beția, la mahmureala zorilor. Citiți, comparați, judecați. După 32 de ani încă ne domină Sindromul Stockholm, când unii sunt amorezați de cei care doresc răul aproapelui. Dau dreptate istoricului american Larry L. Watts: „Ar fi foarte folositoare o abordare istorică și nu polemică despre ce s-a întâmplat la Târgu Mureș în martie 1990.” Ce vă spuneam la începutul acestui text? Cam multe aurore purpurii…
