Astăzi și mâine (16 și 17 martie), Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Iosif Mărturisitorul” Baia Mare (corp B, fostul Liceu Sanitar) găzduiește proba de interviu din cadrul concursului de ocupare a funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Maramureș.
„Pentru această sesiune, au fost scoase la concurs 89 de funcții, 58 de directori și 31 de directori adjuncți. În etapa de depunere a dosarelor s-au înscris 85 de candidați din care 81 au fost validați. Ulterior, la proba scrisă, au fost admiși 46 de candidați, rezultând o rată de promovare de 62,16%. În perioada 4-8 martie, s-au înregistrat opțiunile candidaților pentru unitatea la care candidează și s-au depus documente pentru unitățile de învățământ care au necesitat avize suplimentare. Conform calendarului, în 9-10 martie s-au constituit comisiile pentru proba de interviu”, a informat prof. dr. Ligia Duruș, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș. Contestațiile la proba de interviu se vor putea depune și soluționa în intervalul 17-29 martie, arată calendarul. Rezultatele finale ale concursului se vor afișa în 29 martie. Deciziile de numire, cu intrare în vigoare la 18 aprilie, se vor emite în 4 aprilie.



























