CS Minaur Baia Mare a obţinut a doua victorie a săptămânii, 28-26 (16-16) cu SCM Craiova (etapa 19), după ce în intermediară vicecampioana nu a avut milă nici de HC Zalău (25-24) și trupa lui Raul Fotonea a intrat serios în circuitul echipelor cu șanse la o poziție de cupă europeană.
Prezent în Baia Mare în aceste zile, emblematicul jucător al Minaurului Maricel Voinea a fost cel care a dat aruncarea de începere a partidei, moment în care spectatorii l-au aplaudat îndelung.
Prima parte a confruntării de sâmbătă s-a consumat sub semnul echilibrului, cu ambele echipe în avantaj, la un moment dat și de trei lungimi în favoarea gazdelor, 15-12 (25), însă repriza s-a încheiat nedecisă, 16-16. Minaur a fost mult mai eficace în partea secundă și s-a distanțat chiar și la cinci goluri – 22-17 (42). Desprindere datorată și portarului Enache, cu 11 parade trecute în cont în repriza care a decis jocul. Două momente neplăcute s-au consumat în această repriză, accidentarea Cristinei Burcea Zamfir din minutul 49, transportată la spital în urma ciocnirii involuntare cu Fujita, respectiv eliminarea lui Tudorică de la ultima fază a jocului, jucătoarea oaspete lovind-o cu mingea în plină figură pe Zych. Evident, gestul a costat-o sancționarea cu cartonașul roșu, dar și cel albastru. Tabela a arătat la final 28-26 pentru echipa noastră, care a acumulat a șasea victorie consecutivă.
• Sala Sporturilor “Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 600. • Arbitri: Marina Agliceriu (Ploiești) / Mirabela Turdean (Târgu Mureș). Observator FRH: Paul Anton (Iași). • Aruncări de la 7 m: 9-5 (transformate: 7-5; au ratat Laslo și De Souza). Minute de eliminare: 2-16 (în min. 60, Tudorică a fost descalificată).
• CS Minaur Baia Mare: Pandzic (o intervenție), Enache (12 intervenții) – Lavko 10 (5 din 7 m), Fujita 5, Burlachenko 4, Laslo 3 (1 din 7 m), Severin 2, De Souza 2 (1 din 7 m), Polocoșer 1, Tănasie 1, Cioca, Kerekes, Țîrle, Zych, Petruș. Antrenori: Raul Fotonea, Daniel Apostu.
• SCM Craiova: Dzhukeva (8 intervenții), Curmenț (6 intervenții, a apărat și 2 de 7 m) – Andrei 5, Bak 4 (toate din 7 m), Burcea Zamfir 4, Cîrstea 4, Șelaru 4, Nica 2, Grigorie 1, Tudorică 1, Cace 1 (din 7 m), Colac, Ghețu, Ion, Jipa, Loken. Antrenori: Bogdan Burcea.





























Nu vă iartă Oltencele: își vor lua revanșa Vineri 15 aprilie 🏐 în Sala Sporturilor Craiova /
⏰18:00 SCM Craiova – CS Minaur Baia Mare / TUR 2 – CUPA ROMÂNIEI 🏆 FAN COURIER ⚽️