Arhive Lunare: martie 2022

Registrul Auto Român este alături de fermierii și apicultorii care solicită eliberarea cărții de identitate a vehiculului (CIV) și efectuarea inspecției tehnice periodice (ITP) la domiciliu sau locul de garare al acestora. Echipele RAR se deplasează pe tot teritoriul țării cu autolaboratoarele specializate, pentru ca...

Luni, 28 martie, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare și ai Postului de Poliție Recea au dispus reținerea a doi bărbați, de 48 și 54 de ani, din Baia Mare, care au condus autoturisme aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, cu valori de 1,39 și 1,44...

Luni, între orele 10-13, polițiștii din Săliștea de Sus și Săcel, în colaborare cu DSVSA, au desfășurat o acțiune privind verificarea legalității transportului de animale vii. În urma activităților, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 5.000 lei.

S-a ajuns deja la scene extreme în ce privește aprinderea miriștilor. În ciuda interdicțiilor, oameni din tot Maramureșul au procedat „bărbătește”... au aprins și au fugit de la fața locului. Duminică, ardea marginea râului Lăpuș între Cătălina și Recea. Plus în alte 5-6 locuri. Cu...

Preșcolarii și cadrele didactice de la Grădinița cu Program Prelungit “Floare de Colț” (director, profesor în­vă­ță­mânt preșcolar Corina Florian, educatoare, Anca Pop și Daniela Berinde de la grupa mică) au sărbătorit, împreună cu un echipaj constituit din polițistul local principal Iulia L. și polițistul...

O manifestare culturală, cu dublă semnificație, a avut loc la final de săptămâna trecută în Tăuții-Măgherăuș: „Concert aniversar la 10 ani de la înființarea Fanfarei STIBINA Tăuții-Măgherăuș - In memoriam Pop Dorina! Mulțumim pentru prezență și reprezentație fanfarelor Rodna și Promenada din Câmpia Turzii....

APIA Maramureş informează fermierii cu privire la obligaţia de a respecta normele de ecocondiţionalitate. Aceasta este o componentă a Politicii Agricole Comune (PAC) ce condiţionează acordarea sprijinului financiar din fonduri europene şi naţionale de respectarea, de către fermieri, a unor norme de bază legate...

În ședința de Guvern de la finele săptămânii trecute, au fost aprobate obiectivele celei de-a XXII-a etape anuale a Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor pe perioada 2010-2024, precum și fondurile necesare pentru îndeplinirea lor. Banii alocaţi pentru implementarea...

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură se află în plină Campanie de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2022. Astfel, în perioada 1 – 22 martie 2022, au fost depuse 215.378 cereri de plată pentru o suprafață de 1.093.251,12 ha. Completarea...

Primăria Ariniş închiriază suprafaţa de 228 ha de păşune comunală, aparţinând satelor Ariniş, Rodina şi Tămăşeşti. Persoanele interesate pot primi documentaţia de atribuire de la sediul primăriei. Taxa de participare la licitaţie este 100 de lei şi se achită la casieria instituţiei. Data limită...

Mai multe patronate ale medicilor de familie din țară au transmis un apel către Ministerul Sănătății prin care aduc la cunoștință faptul că nu au fost chestionați în ceea ce privește activitatea de distribuție a pastilelor de iod, iar această atribuție le-ar bloca activitatea...

A fost reglementat programul de activitate zilnic al bazelor de tratament, astfel încât să asigure accesul asiguraților pe o durată de minimum 35 de ore pe săptămână și minimum 5 zile pe săptămână, repartizarea acestuia pe zile fiind stabilită prin negociere cu CAS. Pentru asigurarea...

Chiar dacă proiectul “SANTE - Copii și tineri speciali în drum spre o viață sănătoasă” s-a încheiat, Asociația Autism Baia Mare continuă atelierele de gătit. Astfel, copiii au gătit hamburgeri și tiramisu, iar pentru atelierele viitoare se vor inspira din broșura de gătit. Proiectul "SANTE...

Pare destul de puțin interesantă zona de margine de județ spre sud, pe dealurile dintre Maramureș-Țara Lăpușului și Sălaj. Dacă intri puțin în profunzime, găsești însă lucruri interesante de văzut și poți avea chiar surprize! Dinspre Târgu Lăpuș, ignorând impresionantul defileu al Lăpușului, trecem prin...

Când au fost încurajate monopolurile pe apă, gunoi etc, am zis că nu va fi bine. În timp, ni s-a dovedit, de la preţul uriaş al apei la criza băimăreană a gunoiului. Iniţial, mai că le-ai fi dat dreptate... până s-au comportat ca grofii hotărând...

Agresarea Ucrainei de către Rusia lui Putin a aruncat lumea acestui început de secol și mileniu în plină barbarie. Liderul de la Kremlin este judecat aspru de către o bună parte din oameni, dar ciudat, deși se ocupă cu moartea semenilor, distrugerea orașelor, dezrădăcinarea...

Polițiștii maramureșeni au pus în aplicare 3 mandate de executare a pedepsei închisorii emise de Judecătoriile Baia Mare și Sighetu Marmației pe numele a trei bărbați, de 43, 46 și 52 de ani. Pedeapsa primită variază între 2 ani și 4 luni și 4 ani...

Casa Județeană de Pensii Maramureș anunță că a fost alocată a treia serie de bilete de tratament balnear cu plecare din 8, respectiv 9, 10, 11 aprilie, în funcție de stațiune. Pentru această serie, județului Maramureș i-au fost repartizate 140 bilete, din care mai...

În cadrul unei întâlniri desfășurate online, organizate cu sprijinul Biroului UNCJR de la Bruxelles, departamentele franceze Aude și Tarn, sprijinite informațional și logistic de către departamentul Lozère, și-au exprimat dorința de a ajuta în gestionarea situației refugiaților din Maramureș. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan,...

Orașul Borșa are planuri serioase pentru anul acesta. Autoritatea locală, separat de investițiile în curs, a depus și mai depune proiecte mari, relevante. Pe programul național Anghel Saligny e depusă canalizarea cartierului Repedea, pe 8,3 kilometri, ulterior și modernizarea străzilor din același cartier, pe 16,3...