„Fiecare carte publicată a reprezentat pentru mine un pas înainte în maturizarea mea de scriitor întârziat, dar cu atât mai ambiționat în a mă perfecționa și a exprima ceea ce-mi clocotea de mult în inimă și cuget”, a mărturisit Petru Racolța. Aflat la aceas aniversar, Petru Racolța a dorit ca de ziua sa, 3 aprilie, să le ofere cititorilor cotidianului „Graiul Maramureșului”, câteva din ultimele versuri așternute pe hârtie.
OAMENI ȘI ARBORI [1]
Sunt mari diferențe între oameni și arbori,
Deși împart aceeași planetă fecundă,
Primii sunt mai sensibili la fenomenele naturii,
Se ascund de ploaie și se îmbracă gros iarna,
Se adună în grupuri și își marchează terenul,
Lăsând în urmă reziduri și cioate însângerate.
Copacii stau răbdători în același loc,
Indiferenți la orice furtună,
Se înfofolesc primăvara și se dezbracă în răcoare,
Îmbrățișează pământul cu rădăcinile
Și îmblânzesc soarele cu ramurile.
Unii oameni ar vrea să fie ca arborii,
Cu aceeași tărie și răbdare de invidiat,
Să se înalțe cât mai sus spre cer
Și să cuprindă întreaga zare.
Uneori, copacii ar vrea să fie ca oamenii,
Doina lor de jale să răsune prin cuvinte,
Să le crească picioare pentru a fugi
Din calea celor care vin să le taie trunchiurile.
