Amenzi de peste 73.000 lei și 23 permise reținute

0
37

În weekend, polițiștii maramureșeni au controlat aproximativ 400 de autovehicule și au legitimat aproximativ tot atâtea persoane.
Pentru neregulile constatate, s-au aplicat 167 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 73.000 lei, iar ca măsuri complementare s-au reținut 23 permise de conducere și 8 certificate de înmatriculare.

Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

În weekend, polițiștii maramureșeni au depistat 4 conducători auto care au comis infracțiuni la regimul rutier, nerespectând legislația în vigoare.

În Mocira

Pe strada Ghioceilor, polițiștii din Recea au identificat un bărbat, de 51 de ani, din sat, la volanul unui autoturism, având permisul de conducere anulat. De asemenea, bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean din Baia Mare în vederea recoltării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Ajunși la spital, bărbatul s-a opus, refuzând și recoltarea.
Față de acesta, polițiștii au întocmit dosar penal.

În Borșa

Tot vineri, în Borșa, pe strada Izvor, polițiștii au identificat un autoturism condus de către un bărbat, de 59 de ani. În urma verificărilor, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Polițiștii au oprit un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, care a recunoscut că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, menționând că numerele de înmatriculare provizorii montate pe autoturism aparțin altui vehicul.
Polițiștii au efectuat verificări, constatând că cele declarate de bărbat se confirmă. Ba mai mult, fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la Centrul Medical de Permanență Fărcașa în vederea recoltării de probe biologice de sânge.

În Fărcașa

Sâmbătă, în jurul orei 13, pe strada Livezii, polițiștii au oprit un autoturism, la volanul căruia a fost identificat un bărbat, de 37 de ani, din localitate.
Cu ocazia verificărilor, s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere, iar documentele aferente autoturismului au depășit termenele de valabilitate.
Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând 1 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Centrul Medical Fărcașa pentru recoltare de mostre biologice.
Bărbatul a fost sanc­ționat contravențional și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Accident rutier mortal în Remeți

Vineri, 8 aprilie, în jurul orei 21, polițiștii din Sarasău au fost sesizați că în localitatea Remeți a avut loc un accident rutier.
La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 55 de ani, din Rona de Jos, a surprins și accidentat mortal un bărbat, de 37 de ani, aflat pe drumul public în calitate de biciclist.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind “zero”. Acestuia i-au fost recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză, se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

În Colțirea • S-a răsturnat în șanț

Duminică, în jurul orei 17, polițiștii din Ulmeni au fost sesizați despre producerea unui accident rutier în Colțirea, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 53 de ani, din județul Sălaj, aflat la volanul unui autoturism condus din direcția localității Hideaga înspre Ardusat, într-o curbă periculoasă la stânga, a părăsit partea carosabilă prin dreapta și s-a răsturnat în șanțul de beton, aflat pe marginea părții carosabile.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a pasagerei de pe locul din dreapta față, o femeie, de 58 de ani, din Baia Mare, și a conducătorului auto. Ambii au fost transportați la spitalul din Baia Mare, însă doar femeia a rămas internată.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a  alcoolemiei.
În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.