120 km/h – limita de viteză pentru drumurile expres

0
82

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege prin care viteza de circulație pe drumurile expres crește de la 100 la 120 km/h. Legea va merge pentru promulgare la președintele Iohannis și, ulterior, se va publica în Monitorul Oficial.
Pe drumurile expres este interzisă circulația pietonilor, a autovehiculelor cu gabarit sau masă depășită, fără autorizație specială de transport eliberată de administratorul drumului public, a vehiculelor cu tracțiune animală, animalelor, vehiculelor trase sau împinse cu mâna, bicicletelor, trotinetelor electrice și mopedelor, tractoarelor agricole sau forestiere și a mașinilor autopropulsate pentru lucrări agricole, precum și a vehiculelor care, prin construcție sau din alte cauze, nu pot depăși viteza de 50 km/h.
De asemenea, vor fi interzise învățarea conducerii unui vehicul, încercările prototipurilor de șasiuri și de autovehicule, manifestațiile, defilările, caravanele publicitare, antrenamen­tele și competițiile sportive de orice fel și cortegiile.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.