Tururi ghidate în muzee, testate de elevi prin Metavers

0
135

Elevi și profesori ai Colegiului Economic ”Pintea Viteazul”Cavnic au participat, la începutul lunii aprilie, la o activitate de învățare transnațională din cadrul proiectului ”Guide the Guide!” (parteneriat strategic Erasmus+), găzduită în localitatea Paiporta din Spania.

• mobilitatea din Spania, una dintre cele mai distractive experiențe

Participanți din cinci țări europene au luat, astfel, parte la activități integrative. Testarea turului ghidat a două mu­zee – Muzeul de Știință și Muzeul de Artă – cu metode precum: Escape room, Metavers, vânătoare de comori, jocuri de tip puzzle, memory, jocuri cu tehnici dramatice, a fost una dintre cele mai apreciate activități din program. Prezența la activitatea de învățare transnațională din Spania a prilejuit și testarea turului ghidat al orașului Paiporta, dar și vizitarea altor muzee pentru schimbul de bune practici în tururi ghidate cu elevi. Fiecare zi a fost evaluată atât formal, utilizând instrumente digitale, cât și informal, prin dezbateri libere. „Mobilitatea din Spania a fost una dintre cele mai distractive și interesante experiențe din viața mea. Activitățile au fost bine gândite și exersate în prealabil și cel mai mult mi-au plăcut activitățile din cadrul Muzeului de Științe, deoarece ne-au implicat prin diferite jocuri sau aplicații interactive precum (Escape room, Metavers). Cred că turul ghidat creat de elevi cu ajutorul profesorilor a făcut ca unele expoziții din cadrul acestui muzeu să fie mult mai interesante pentru majoritatea participanților străini. Un alt tur ghidat care m-a surprins plăcut a fost cel al localității Paiporta, tur care s-a bazat pe metoda ”vânătoare de indicii” – participanții au trecut prin diverse probe pentru a găsi indicii și, cu ajutorul unei hărți, ne-am îndreptat spre următoarea destinație; acest tur ghidat ne-a ajutat să comunicăm mai mult cu ceilalți din echipă, iar indiciile ne-au crescut motivația”, a mărturisit Radu Perța, elev al Colegiului Economic ”Pintea Viteazul” Cavnic.

• proiect generos prin tematică și scop

În urma activității de învățare transnațională din Spania, au fost obținute o serie de rezultate: testarea a trei tururi ghidate realizate și gestionate de elevi și evaluarea acestora; schimbul de bune practice în privința metodelor ce pot fi utilizate pentru realizarea de tururi ghidate interactive; exersarea/ îmbunătățirea abilităților de comunicare în limba engleză; schimb de experiență cu profesorii/ elevii din țara gazdă; depășirea unor bariere personale; îmbunătățirea bagajului de cunoștințe în diverse domenii (științe, arte, istorie etc.); îmbu­nătățirea abilităților de lucru în echipe mixte (interculturale); adaptarea la noi medii culturale; cunoaștere culturală. „A fost o oportunitate excelentă pentru elevi, dar și pentru noi, cadrele didactice, de exersare a limbii engleze și de a învăța lucruri noi prin intermediul tururilor ghidate interactive, pregătite de elevii școlii gazdă. Astfel, elevii au descoperit localitatea Paiporta, dar și muzee din Valencia într-un mod inedit, atractiv, care îndeamnă la cunoaștere – au aflat lucruri spectaculoase despre misterele corpului uman, explorând și rezolvând sarcini în „Pădurea de cromozomi”, au învățat despre oameni celebri de știință prin intermediul unei „vânători de comori”, au pășit pe urmele artiștilor plastici spanioli, precum Sorolla, rezolvând puzzle-uri sau pozând precum protagoniștii unor picturi celebre. Mă bucur că am avut ocazia de a participa la această activitate transnațională, proiectul fiind unul atât de generos prin tematică și scop!”, a punctat prof. Melania Dobrican. Scopul proiectului este identificarea unor metode noi și ino­vative de a realiza tururi ghidate destinate elevilor. Grupul țintă este format din 200 de elevi din 5 țări europene.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.