Podul de la Ulmeni e tot aşa cum îl ştiţi. La fel şi bacul

0
701

Ultima dată când am trecut Someşul cu bacul/podul plutitor la Ulmeni, anul trecut în vară, îi întrebam pe oameni unde se mută cu afacerea… Au râs, au zis că, la cum se lucrează, mai au de mâncat încă o pită de acolo. Nimic mai adevărat. A mai trecut un an aproape şi chiar dacă scheletul podului e la locul lui, mai este mult de lucru. Într-adevăr, s-a schiţat drumul spre pod, din drumul judeţean, încă nu asfaltat, dar bine pietruit şi cu rigole.
Dar la faţa locului, evoluţia e minimă, s-a cofrat podul, se montează pasarela, destul de strâmbă şi de firavă, comparativ cu cea a podului frate de la Seini. La faţa locului, pe pod, sunt 2-3 muncitori lascivi. Aparent, trece şi anul acesta. Culmea e că acest pod, pentru Maramureş şi pentru trafic, ar fi mult mai practic pentru noi, cu conexiunea între Sălaj, Ţara Codrului, Culoarul Someşului şi Chioarul, cu drumul european spre Dej-Cluj. În timp ce podul de la Seini ajută mai mult sătmărenii, cum de altfel a şi subliniat presa vecină, la recepţie, l-au dat ca o realizare sătmăreană, o legătură firească între Ţara Codrului şi a Oaşului. Şi acolo mai e de făcut accesul dinspre Drumul European 58 şi o porţiune către Pomi, neasfaltate, dar la Ulmeni, comparativ…e dezastru. De reţinut că podul de la Ulmeni a fost început în 2015, cu termen iniţial de finalizare în 2017…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.