“Grădini imaginare”, surprinse într-o ipostază lirică de Greti Papiu

0
117

O adevărată sărbătoare a artelor a fost la Galeria de Artă a Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Baia Mare. Vernisajul artistei plastice, Greti Papiu, a adunat la un loc numeroşi iubitori de frumos.

Cei prezenţi au admirat “opera de excepţie” a lui Greti Papiu care de data aceasta a redat frumuseţea lumii, abordând o ipostază lirică, a organicului, sub titlul “Grădini imaginare”.
“Fiecare pictură ne îndeamnă spre înălţare, spre zbor”
“Dacă ar fi să vă povestesc ce simt, nu aş putea. Ca un pretext pentru a structura traseul gândului şi al emoţiilor, aş vrea să vă ofer două paradigme: imaginea microscopică aşa cum apare în tratatele de specialitate a unei celule vegetale şi a unei celule zoomorfe care seamănă ca structură cu celula umană. Dincolo de această simbioză şi specificităţi, există o puternică legătură…Domină dimensiunea poetică. Grădina vegetală este un refugiu din faţa angoaselor lumii acesteia, ne oferă o imagine senină în ce priveşte perspectiva din care poate fi văzută lumea. Este remarcabilă măiestria cu care a reuşit să surprindă ipostaze statice”, a punctat conf. univ. dr. Bertalan Kovacs.
Arta lui Greti Papiu îl înviorează pe privitor, fiecare pictură “ne îndeamnă spre înălţare, spre zbor”, după cum a accentuat Bertalan Kovacs. Din lucrările sale se desprinde şi un oarecare mister, pe lângă starea de emoţie pe care o stârneşte simpla privire a picturilor.
“Se joacă puţin şi cu timpul, multe lucrări elogiază vidul, golul, spaţiul de meditaţie. Ne aduce aminte şi de frumuseţea copilăriei, mai apar şi copiii, părţi ale familiei artistei, apar accente de gândire sacră care în urma dialogului cu arta religioasă i-au dat nişte deschideri unde se simte foarte confortabil”, a adăugat Bertalan Kovacs.
“Veţi vedea contraste cromatice, armonii. Totul e foarte complex”
La rândul său, lect. univ. dr. Ioan Angel Negrean îi invită pe iubitorii de frumos să pătrundă în profunzimea lucrărilor lui Greti Papiu.
“Vă invit să vedeţi ştiinţa organizării spaţiului plastic pentru că în lucrările sale, Greti Papiu îşi continuă şi lecţiile pe care le face cu studenţii. Fiecare lucrare poate fi o exprimare a potenţialului în materie didactică. Frumuseţea picturii rezidă pornind de la compoziţie, de la frumuseţea armonizării cromatice, la modul în care foarte inspirat ştie să folosească acromatismul în cadrul compoziţiilor. Se vede clar o evoluţie, o ştafetă din ce în ce mai înaltă a profesionalismului…Veţi vedea contraste cromatice, armonii. Totul e foarte complex. Ar fi păcat să nu încercaţi să pătrundeţi în profunzimea acestei complexităţi care generează plăcerea de a privi pictura”, a conchis Ioan Angel Negrean.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.