Rețea specializată în migrațiune ilegală. Destructurată

0
21

– “capul” grupării era un român, în vârstă de 28 de ani –

Polițiști de frontieră din Sighetu Marmației, împreună cu autoritățile austriece, au documentat și finalizat activitățile derulate pentru destructurarea unei grupări de criminalitate organizată specializată în migrația ilegală.
Coordonatorul grupării era un român, în vârstă de 28 de ani, cunoscut cu antecedente penale încă din perioada de când era minor. În rețea au activat peste 250 de traficanți, originari din Serbia, Ucraina, Estonia, Lituania, Turcia, România și din alte state, majoritatea fiind călăuze care conduceau autovehicule prin zone prestabilite.
În mai puțin de un și jumătate, gruparea a traficat peste 36.000 de migranți ilegali pe ruta Ungaria – Austria, respectiv Ungaria – Slovacia -Cehia – Austria.
Câștigurile rezultate din traficul de migranți depășesc 150 milioane de euro, costul unui transfer fiind, în medie, de peste 4.000 euro/migrant.
La percheziția efectuată de polițiștii de frontieră în Sighetu Marmației, la unul dintre membrii români ai grupării, au fost identificate 27 de autoturisme, posibil folosite la transportul migranților pe teritoriul Ungariei și Austriei.
În urma activităților specifice desfășurate de către polițiștii de frontieră s-a stabilit că mai mulți cetățeni români desfășoară activități de călăuzire, transport și adăpostire de migranți de origine afro-asiatică pe teritoriul statelor Ungaria și Austria.
Gruparea era coordonată de un cetățean român, de 28 de ani, cunoscut cu antecedente penale încă din perioada minoratului și urmărit internațional cu mandat de arestare preventivă în România, Ungaria și Austria pentru trafic de migranți.
Autoritățile austriece au stabilit că, în rețea, au activat peste 250 de traficanți, majoritatea călăuze, conducând autovehicule prin zone prestabilite. Numai în Austria au fost reținuți peste 90 de membri ai grupării, într-o cooperare între structuri de poliție ale landurilor Austria Inferioară și Burgenland și autoritățile române, cehe și ungare.
În urma probatoriului administrat, autoritățile statului Austria au emis mai multe mandate de arestare preventivă, inclusiv față de cetățeni români.
Suspectul principal și coordonatorul grupării a fost reținut în Florești, județul Cluj.
În data de 6 mai, a fost depistat de către polițiștii de frontieră pe raza localității Sighetu Marmației un alt membru al grupării, la care ulterior a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară. La domiciliul acestuia au fost identificate 27 de autoturisme despre care există suspiciunea rezonabilă că au fost folosite la transportul migranților pe teritoriul Ungariei și Austriei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.