Patric Iluț se menține în frunte și după etapa din Slovenia

0
35

În 14 mai, la Maribor, în Slovenia, a avut loc a 2-a etapă din circuitul mondial Best Foot Forward, la skateboarding, disciplina street.
La această etapă au participat 72 de sportivi din 14 țări (Slovenia, Austria, Spania, Italia, Ungaria, Germania, SUA, Bulgaria, Serbia, Croația, Argentina, Canada și România). 59 din acești sportivi au ajuns și în ultimul act al competiției, însă doar 10 s-au calificat în finală.
Patric Iluț (13 ani) a făcut un run de excepție, extrem de tehnic și fără nicio greșeală, obținând astfel titlul suprem la categoria sub 16 ani pentru această etapă. Tânărul sportiv mai are un argint în același circuit (Best Foot Forward) obținut cu două săptămâni înainte la Viena, fiind, în acest moment, liderul clasamentului la categoria sub 16 ani.
“Sunt extrem de fericit, dar mai este un drum lung cu multe etape la ambele discipline: bowl și street. Obiectivele mele sunt clare și sper să reușesc să mă mențin, și să obțin rezultate bune și la următoarele competiții”, a precizat băimăreanul Patric Iluț.
Următorul stop pentru Patric este Budapesta, la un concurs de bowl, unde băimăreanul este, de asemenea, lider în clasamentul sportivilor sub 16 ani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.